Administraţia locală se luptă să mai repare o străduţă

MAI MARII URBEI ŞI-AU ADUS AMINTE CĂ SINAIA NU E FORMATĂ DOAR DIN BULEVARDELE CENTRALE

Momentul exact în care strada Vânători a început să arate în ultimul hal, cu carosabilul ca vai de el, cu siguranţă că se pierde în negura vremurilor. Nu putem spune în nici un caz că strada este lipsită de interes din punct de vedere rutier pentru că reprezintă o posibilitate pentru pietoni de a scurta foarte mult drumul ca să poată ajunge direct din cartierul Furnica (câţiva metri mai jos de intersecţia Verbancu) direct în strada Aosta şi de acolo în plin centru. Să nu uităm totuşi că, deşi nu foarte mulţi, pe această stradă există mulţi riverani, adică oameni ce locuiesc acolo şi – ce-i mai important – au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi sinăieni. Adică au tot dreptul să se poată deplasa pe un drum civilizat şi nu desfundat ca vai de lume. La un moment dat devenise aproape impracticabil, în special pentru automobile, a căror structură ar fi avut de suferit dacă s-ar fi avântat prin gropile şi denivelările străzii Vânători. La fel şi porţiunea cu trepate, lungi perioade de timp, s-a aflat într-o stare deplorabilă, devenind aproape un risc pentru pietoni să încerce să o străbată. Nu e nici o exagerare în cele afirmate, iar sinăienii care de-a lungul timpului au folosit frecvent acest drum, ştiu foarte bine despre ce anume vorbim. Iarna calvarul trecătorilor devenea copleşitor, greu de descris prin cuvinte, atât scările cât şi carosabilul zdrenţuit şi plin de gheaţă fiind realmente foarte riscant pentru vreun pieton care se încumeta pe acest drum. Nu-i vorbă, de-a lungul timpului s-au făcut şi mici reparaţii. Numai că toate acestea au ţinut de joi până mai apoi. Ca pe la noi. Lăudabilă iniţiativa de acum de reparare a bietei străzi Vânători, căzută în uitare atâta amar de vreme. Să sperăm că de această dată calitatea lucrărilor nu va mai lăsa de dorit.

You may also like...

Leave a Reply