E lucru deja ferm hotărât: Nu scăpăm de tarapanaua din centru!

După ce toate chioşcurile „rustice” din oraş au dispărut pentru că aşa a fost vrerea puterii locale, aceasta şi-a dat seama că ne lipseşte cireaşa de pe tort. Şi aşa a apărut hidoasa tarapana din faţa fostului sediu al poştei. Aceasta ar putea fi descrisă în două cuvinte drept o adevărată definiţie a chiciului. Am tot sperat că vom scăpa de ea la un moment dat. Din păcate nu se ţine cont nici de incovenientele de ordin estetic, nici al amplasamentului. „Ei” o vor, deci nu mai încap discuţii! Va fi chiar modernizată, semn clar că de această jalnică „tristeţe” edilitară ne vom bucura mult timp de acum înainte! Ca dovadă a spuselor noastre stă un proiect de hotărâre recent dezbătut de aleşii locali în şedinţă de consiliu. Acesta priveşte „aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru Amenajare spaţiu comercial – Esplanada Poşta, oraş Sinaia”. Respingătoarea dugheană va fi deci modernizată, pentru că ceea ce s-a construit până acum nu s-a făcut „la standarde”. Din pereţii exteriori existenţi actualmente vor fi scoase panourile din OSB, se va introduce vată minerală, se vor reface finisajele, se va pune rigips şi câte şi mai câte, moderne şi „făţoase”. Baraca va avea pereţi exteriori noi, un acoperiş de tablă „ultimul răcnet”, rigolă, să nu dea buzna apa de ploaie în dugheană şi, bineînţeles, termopane. Pentru că la Sinaia iarna este aproape jumătate din an, edilii s-au gândit şi la necesitatea încălzirii acestei adevărate monstruozităţi edilitare. Astfel, în actul normativ respectiv se propune realizarea unei centrale termice pe gaze cu toate cele necesare, fiecare „colivie” în care vor sta comercianţii fiind dotată cu calorifer. Ca o mică paranteză, aşteptăm cu interes să vedem cât de încântaţi vor fi viitorii chiriaşi ai tarapanelei în funcţie de facturile la încălzire, lumină şi nu în ultimul rând la chiriile pe care le vor avea de plătit. Pentru că discutăm de spaţii comerciale aflate în zona zero a Perlei Carpaţilor! Ca să nu mai lungim vorba, ne-am gândit să încheiem cu un lucru cât se poate de interesant. E vorba de costurile acestei şandramale urbane, care nu sunt deloc modeste. Aşa cum aflăm din raportul de specialitate întocmit pe marginea proiectului de hotărâre în cauză, valoarea lucrărilor, aşa cum a fost ea estimată deocamdată de proiectanţi, se va ridica la „doar” 315.280 lei. La care mai adăugăm un fleac de TVA, adică încă aproape un sfert din cele peste trei miliarde de lei vechi cât reprezintă valoarea iniţială. Şi când te gândeşti că încă cel puţin doi ani va trebui să ne chinuim privirile cu această „catastrofă”…

You may also like...

Leave a Reply