În penumbra licitaţiilor cu „dedicaţie”

Nu v-a mirat niciodată faptul, stimaţi cititori, că de ani de zile, atunci când e vorba de lucrări edilitare, în Sinaia câştigă licitaţiile respective, invariabil, aceeaşi societate? Nu facem nici un fel de acuzaţii pentru că, după cum se ştie, la noi în oraş puterea locală, atunci când e vorba de cheltuirea banului public, face totul absolut legal… Însă e firesc să ne punem unele întrebări. Spre exemplu, dacă nu în Sinaia, nici măcar în judeţul Prahova nu există vreo firmă de construcţii aptă să asfalteze străzi şi să pună borduri, de a trebuit să apelăm la o societate venită tocmai de la peste 300 km depărtare? După ceea ce s-a întâmplat cu strada Mihail Kogălniceanu, cu strada Piaţa Unirii (care au explodat literalmente după o ploaie torenţială!) – asta ca să dăm doar două exemple, dar cât se poate de concludente -, e clar că în cazul societăţii ce se ocupă cu astfel de lucrări la noi în oraş problema calităţii este într-adevăr o … mare problemă! De fapt, am putea spune că în multe situaţii nici nu mai discutăm despre calitate, ci despre asfaltări… „de unică folosinţă”. Să nu uităm nici exemplul din cartierul Sf.Ilie când, după marea asfaltare electorală dinaintea alegerilor din 2012, bordurile unor străzi se desprindeau pur şi simplu doar dacă le loveai cu piciorul. Cum oare societatea în cauză o fi câştigat licitaţie după licitaţie e greu de explicat, dar iată că la Sinaia puterea locală face posibile astfel de lucruri. Vine tare din urmă „istoria” asfaltării străzii Walter Mărăcineanu. Lucrare executată de aceeaşi „pricepută” firmă. Aici nu mai discutăm doar de calitate, ci şi de preţuri. Asta pentru că la Sinaia „ridicolul” – ca să nu spunem altfel – e la el acasă!  Din câte ştim au existat trei oferte, cu trei preţuri diferite. Diferenţele dintre acestea au fost considerabile. Ca un făcut, a câştigat licitaţia firma care s-a oferit să execute lucrarea la preţul cel mai ridicat. Şi, din câtă „transparenţă” dovedeşte actuala putere locală, bineînţeles că înspre opinia publică n-a „transpirat” mai nimic despre această „admirabilă” licitaţie. Şi nu e greu de imaginat care e societatea care a ieşit, victorioasă, cu utilajele la lucru… În acest context are rost să ne mai întrebăm oare cum de aceeaşi societate de construcţii execută lucrările marelui proiect de refacere a centrului, pompos intitulat VIA-Sinaia- Verde Deschis? Această amplă lucrare beneficiază de o finanţare europeană foarte grasă! Vreo 20 de milioane de euro nu sunt de ici, de colo, nu-i aşa? În loc de final, haideţi să ne amintim numele „principalei“ societăţi care derulează lucrările proiectului. E vorba de SC TANCRAD SRL – vechea noastră prietenă. Ceea ce spune tot!

You may also like...

Leave a Reply