În plin sezon estival în Sinaia bate vântul… dezolării!

Un cunoscut personaj dintr-o comedie haioasă, destul de modernă, după vreo două pahare de vin băteau cu pumnul în masă şi se lamenta plângând că „fără poezie, viaţa e pustie!“ Nu suntem departe nici noi, sinăienii, de o astfel de afirmaţie, deşi nu avem nevoie de îndrumarea lui Bachus pentru a ne susţine teoria.Fără doar şi poate modernizarea bulevardelor centrale ale unui oraş este o lucrare absolut necesară. Mai ales atunci când beneficiezi de fonduri europene „moca“. Dar când tărăgănezi această lucrare până peste poate semnele de întrebare încep să se adune. Mai are rost cumva să luăm în atenţie termenele de finalizare deja depăşite sau să ne punem problema faptului că lucrările sunt într-un stadiu în care vom mai depăşi cu mult şi termenele nou propuse pentru finalizare? Nu ştim cât contact ia administraţia locală cu opinia publică sinăiană. Dar noi facem acest lucru şi trebuie să menţionăm că nu puţini sunt aceia care se întreabă în ce stadiu ne aflăm cu finanţarea legat de lentoarea cu care se execută lucrările. Trecând peste această problemă rămâne deschisă totuşi discuţia legată de Sinaia – staţiune balneoclimaterică montană. Devine din ce în ce mai pregnant faptul că turiştii au început să ne ocolească cu bună ştiinţă. Nu ne sfiim să folosim cuvântul „pustiu“ legat de prezenţa turiştilor în oraş. Cam asta este realitatea! Nimeni nu vine să asculte bubuit de pickamere şi muget de excavatoare în plin sezon estival, chit că e vorba de Sinaia. Şi, din câte ne dăm seama, „tragedia“ s-ar putea să se prelungească întru disperarea în primul rând a agenţilor economici din turism şi, de ce nu, în al doilea rând pentru faptul că tot oraşul are de pierdut din acest motiv. Şi toate astea pentru ce? Ca să avem două trotuare sclivisite şi un strop de asfalt nou pe bulevardele mari? Acestea erau măsuri edilitare fireşti…

You may also like...

Leave a Reply