Cooperativa „Munca în zadar”: Banii aruncaţi, timp pierdut, lucrări de mântuială…

DSCN7075

Încă o dovadă vie că pe şantierul din centru se lucrează „după ureche”. Dacă mai era nevoie de aşa ceva, pentru că până acum chiar ne-am săturat să vedem profesionalism de tip „Păcală”. În plin centru, în faţa complexului Prestarea, s-a lucrat la refacerea trotuarului. Hei-rup cât cuprinde! Numai că excesul de zel a făcut ca asfaltul trotuarului să fie mult prea gros şi mult mai înalt decât era necesar. Acesta a depăşit cu mai bine de un lat de palmă nivelul bordurii. Nu e greu de imaginat ce-a ieşit din mâna marilor meşteri ai celebrului de-acum tandem Tancrad-Vectra. Bineînţeles, pentru remedierea acestei „mărunte” probleme au intrat în funcţie pickamerele. Tot ce s-a turnat a fost spart din nou. Ca în foarte multe alte locuri de altfel, unde s-au făcut greşeli grosolane asemănătoare cu aceasta. S-a turnat alt asfalt şi s-a încropit într-un final o pantă care să ajungă la nivelul bordurii. Timp irosit în zadar şi bani aruncaţi. Să nu uităm că banii pentru această îndrăzneală edilitară numită „refacerea centrului” nu vin numai pe moca de la Uniunea Europeană şi guvern. E vorba şi de banii bieţilor sinăieni contribuabili, căci o sumă importantă reprezentând contribuţia oraşului Sinaia la marele proiect a fost vărsată de la bugetul local. Dar, cu siguranţă, n-a fost nici prima şi nici ultima oară când banul public se cheltuie absolut haotic. În fond, ne cam merităm soarta! În acest context mai are rost să ne mirăm de unde apar uriaşele întârzieri la lucrările proiectului VIA-Sinaia? Totul trebuia să fie gata încă din februarie, dar putrea locală n-a vrut să ne facă această bucurie. De fapt, multă lume se şi întreabă dacă nu cumva toate aceste sincope sunt… regizate. N-ar fi exclus, având în vedere că finalizarea refacerii centrului cât mai aproape de viitoarele alegeri locale ar putea fi un scop în sine al actualei puteri locale. Acesteia nu i-a păsat în nici un fel până acum de dificultăţile prin care trec sinăienii din cauza şantierului. De ce i-ar păsa şi de-acum încolo, când, indiferent de uriaşa întârziere, poate folosi acest proiect drept o foare mănoasă posibilitate de a-şi atrage voturi. O momeală electorală mai potrivită decât reabilitarea centrului nici că s-a mai pomenit….

You may also like...

Leave a Reply