Poliţia locală, plătită din bani sinăienilor… să lipească afişe!

Ce ne-am face fără Poliţia Locală e greu de imaginat. Acest „apendice” al administraţiei locale devine pe zi ce trece tot mai prezent în viaţa sinăienilor. Încă de la începuturi era renumită pentru plantoanele pe care le făcea zi şi noapte la intrarea în primărie, pentru ca viaţa administrativă a oraşului să-şi urmeze cursul ei firesc şi să fie stopată din faşă orice încercare a unor neaveniţi să o tulbure. Cu timpul Poliţia Locală a devenit şi mai de temut. I-au fost trasate sarcini noi. Asta s-a întâmplat atunci când furgoneta roşie a puitorilor de caracatiţe şi-a dat obştescul sfârşit şi a luat drumul casării. Jepul cel nou din dotare (pe care am plătit doar puţin peste 16000 de euro!) a fost transformat în bau-baul celor care parchează naşpa. Cu promptitudine, din portbagajul încăpător al maşinii, lucrătorii Poliţiei locale şi ai puitorilor de caractiţe se avântau înverşunaţi întru pedepsirea turiştilor care nu ştiau ce-i aşteaptă dacă în Sinaia nu parchează unde trebuie. Că vorba aia, ce nevoie avem de turişti? Avem nevoie de bani la buget! Mai nou, constatăm că celebra de-acum poliţie locală sinăiană şi-a lărgit cu brio sfera de acţiune. Între două sesiuni de cumpărături pentru istoviţii lucrători din administraţia locală, care nu mai au timp pentru astfel de probleme „casnice” trudind în slujba cetăţeanului, acum poliţiştii locali cutreieră cartierele. Nu vă închipuiţi că patrulează pentru a veghea la asigurarea unui climat de linişte şi ordine publică. Au sarcini noi şi mult mai valoaroase din punct de vedere cetăţenesc. Lipesc afişe pe avizierele maroniu-chicioase din lemn natur, montate de primărie prin diverse zone ale oraşului. Tot felul de anunţuri lucioase şi frumos colorate ale „şuşelor” cu pretenţii culturale la care, bineînţeles, a pus umărul primăria Sinaiei. Aşa o misiune dificilă mai rar! Dar iată că este dusă la îndeplinire cu brio. Mai ales că acum Poliţia Locală are în dotare încă o frumuseţe de maşinuţă, fostul jep intrând probabil în desuetitudine…

You may also like...

Leave a Reply