Din suferinţele cartierului Platou-Izvor!

platou izvor

În campania electorală dinaintea alegerilor locale din 2012 puterea locală promisese cu emfază alocarea unui teren consistent ca suprafaţă în cartierul Malul Spitalului. Foarte generos ca întindere – aproape 1000 de metri pătraţi, acesta era destinat ridicării unei creşe. Obiectiv edilitar de care sinăienii duc lipsă. După un timp destul de scurt puterea locală a decis să nu mai aloce terenul respectiv pentru creşă. Acum, că se apropie vertiginos alegerile locale din 2016, aceeaşi putere locală şi-a dat seama că o creşă poate fi o momeală electorală foarte benefică. Poate aduce multe voturi în „vistieria” partidului aflat la conducerea oraşului. Şi, dacă tot s-a renunţat la ideea cu terenul pentru creşă, bineînţeles că a fost găsită o formulă de compromis. Vor fi dezafectate anumite spaţii din grădiniţa „Floare de Colţ” şi se va încropi un soi de creşă „doi în unu”. Exact ca pliculeţele cu cafea. Una peste alta poate proiectul nu e chiar atât de rău. Deşi, dacă puterea locală s-ar fi ţinut de cuvânt, s-ar fi ajuns la un alt rezultat, mai ales că populaţia oraşului nu este nesemnificativă ca număr. Poate că într-un final pe Malul Spitalului, în imobilul care găzduieşte grăniţa, va fiinţa şi o creşă. Cu motivaţie electorală sau nu, ce mai contează? Importantă este intenţia, deşi promisiunile au fost altele. Problema gravă este însă alta! Cartierul Platou Izvor reprezintă o adevărată aglomerare urbană pentru oraşul nostru. Acolo îşi duc viaţa foarte mulţi cetăţeni. Implicit există şi mulţi copii. În tot acel areal nu există o şcoală, nu există o grădiniţă, nu există o creşă. Locuitorii de acolo au atenţionat în repetate rânduri puterea locală vizavi de aceste lacune edilitare. Însă nimeni nu i-a luat în seamă. O dată ajunşi în zona respectivă putem admira străzi desfundate, blocuri pentru tineri rămase în stadiu de ruină şi multe altele… Am constatat că cei aflaţi la conducerea urbei noastre pun mare preţ pe zonele în care există un electorat numeros. De ce oare nu iau în calcul şi necesităţile locuitorilor din cartierul Platou Izvor e greu de presupus. Ar fi rezolvată o dublă problemă. Ar exista un dublu avantaj. Locuitorii nu s-ar mai chinui cu copiii ducându-i la şcoală în centru, nu şi-ar mai pune problema unei grădiniţe sau a unei creşe. Şi, evident, avantajele electorale ar veni de la sine. Toată problema ar putea fi descrisă prin cuvântul… „progres“. Dar la noi nu e cazul!

You may also like...

Leave a Reply