Strada Pieţii nu mai are mult şi se scufundă

Sincer, când am ajuns pe strada Pieţii zilele trecute, am tras concluzia că puterea locală s-a decis să ne pună metrou. Altmiteri nu exista nici un fel de explicaţie pentru halul în care a fost scobită şi străpunsă această stradă. În urmă cu vreo doi ani, dacă ne ajută memoria, aceasta fusese asfaltată de Tancrad. Bineînţeles asfaltul a explodat în urma ploii. Dovadă a măiestriei cu care lucrează cei din tandemul Tancrad-Vectra. Nenorocirile petrecute atunci au fost remediate cât de cât, aşa că n-am înţeles de ce strada în cauză a trebuit, pur şi simplu, defiinţată… Că alt cuvânt nu găsim pentru a descrie craterele şi cavernele care o definesc acum…

Să le urăm atunci un hei-rup victorios lucrătorilor, dacă într-adevăr e vorba de înfiinţarea unui nou sistem de canalizare. Ar fi o realizare. Intervine o întrebare: de ce acum aproape doi ani strada a fost bordurată şi asfaltată ştiindu-se bine că nu exista canalizare? Totul a fost făcut doar cu scop electoral? Doar pentru a se câştiga voturi la alegeri cu titlul că s-a mai asfaltat o stradă din Sinaia. A trecut foarte puţin timp de când a fost reparată şi acum e spăată din nou. De câte ori se apropie alegerile se sapă câte o stradă? Câte oare din străzile acestui oraş au fost desemnate de puterea locală ca „martiri” ai câştigării voturilor? Se pare că una din ele este strada Piaţa Unirii. Luată demult în atenţia autorităţilor locale aceasta este şi acum supusă covârşitoarelor reparaţii, probabil legate de uriaşul şantier de refacere a centrului. Să nu uităm că în zona respectivă puterea locală ne promisese un „castel în centrul oraşului”. Câtă apă va mai curge pe Prahova până când vom vedea un castel acolo, n-are rost să ne întrebăm. Suntem curioşi să aflăm când va fi redat traficului drumul respectiv pentru că, fără doar şi poate, acesta îşi are importanţa lui în economia rutieră a Sinaiei. Accesul la noul sediu al primăriei se poate face pe mai multe căi. Cea mai uzitată de către sinăieni este cea… „perpedes” şi pe punţile suspendate peste găoacele din drum. Nu acelaşi lucru am putea spune despre mai marii urbei. Muncitorii săpau şi iar săpau. Acum nimeni nu mai sapă, nimeni nu mai face nimic. Ce să înţelegem? Oare maşinile cu care mai marii urbei vin la serviciu pe unde ajung la noul sediu al primăriei? Şi-or fi pus elice sau şi-au cumpărat delta-plan? Una peste alta înclinăm să credem că şi ei, la rândul lor, s-au transformat în pietoni şi merg pe jos câţiva metri. N-ar fi rău, pentru că în acest mod simplu ar putea constata, cu tot cu marele şantier, neajunsurile de care încă suferă urbea şi pentru care cetăţenii sunt nemulţumiţi.

You may also like...

Leave a Reply