Aleea Zgarburei, exemplu de delăsare edilitară!

In campania electorală pentru alegerile locale din 2012, vizând un nou mandat, puterea locală îi anunţa pe sinăieni un lucru îmbucurător, cel puţin teoretic. Era vorba de atenţia care va fi acordată în continuare reabilitării infrastructurii rutiere a străzilor din oraş. Exista şi o statistică la fel de „emoţionantă“. Din aceasta reieşea că în ultimii opt ani în Sinaia s-a reuşit reabilitarea a 70 la sută dintre drumurile oraşului. Printre multe alte exemple, capăt de listă era strada Mihail Kogălniceanu. Bine că nu se făcea referire şi la calitatea lucrărilor de reparaţie a străzilor. Cine nu-şi mai aduce oare aminte cât de temeinic s-a lucrat la această stradă. Astfel că după o ploicică ceva mai torenţială carosabilul acesteia a explodat şi a luat-o la vale. În aceeaşi campanie electorală era prezentantă încă o listă de străzi care ar trebui să fie reabilitate până în 2016. Avem însă o veste tristă pentru cei ce locuiesc pe Aleea Zgarburei din cartierul Sfântul Ilie. Acest drum nu figurează în atenţia edililor nici măcar pe lista de „promisiuni electorale“. În schimb, realitatea din teren nu este una tocmai fericită. Aşa cum se poate observa şi din imagine, drumul respectiv arată în ultimul hal. Carosabilul este distrus într-o proporţie semnificativă, lucru care pune în mare dificultate conducătorii auto. Riscul de a-şi avaria autoturismele parcurgând Aleea Zgarburei este o realitate incontestabilă! Indiferent că se află în centru sau la periferie, orice drum din oraş îşi are importanţa lui în economia rutieră a Sinaiei. Asta ca să nu mai vorbim că şi riveranii acestui fel de alei plătesc impozite, deci au drepturi. În plus de asta să nu uităm că puterea locală a bătut monedă în campaniile electorale şi pe asfaltarea „tuturor aleilor“…

You may also like...

Leave a Reply