Cine va repara ANL-urile jumulite?

DSCN0083

Apropo de blocurile ANL puterea locală s-a bătut cu pumnii în piept că a făcut o mare realizare. O fi, pentru unii! E şi normal să te bucuri în momentul în care ţi se dă un ANL „la limita imposibilului“… Şi să te bucuri de el exact de ziua ta! Dar nu acesta este subiectul articolului nostru. De această dată facem pură şi simplă referire la modul în care s-a lucrat la construirea acestor blocuri. Are rost să ne întrebăm câţi ani au trecut de când cei aflaţi în nevoie s-au mutat în aceste apartamente din aceste imobile? Dacă e să ne raportăm la viaţa unei clădiri, lucrul nu s-a întâmplat de prea multă vreme. În schimb, măiestria celor care le-au construit se vede foarte clar. Unele dintre aceste imobile au rămas fără învelişul de tencuială exterioară. Pe suprafeţe mari, poţi observa în linişte bucăţile de BCA ce delimitează camerele din apartamentele respective. Acest fapt arată cu certitudine că priceperea firmei de construcţii aleasă pentru executarea lucrărilor în cauză a fost desăvârşită! Din cât se vede, se pare că şi această lucrare a fost făcută „a la Sinaia”. Adică ieftin şi repede. Cât mai ieftin şi cât mai repede posibil. Repede, bineînţeles pentru că blocurile respective trebuiau folosite încă de pe atunci ca o mănoasă momeală electorală, mai marii noştri nescăpând nici un astfel de prilej pentru a le demonstra cetăţenilor câtă grijă au de ei. Cine va remedia deficienţele constructive în cauză? Vor fi puşi la plată chiriaşii? Ce vină au ei? Se va implica oare administraţia locală în remedierea acestor grave deficienţe? Greu de crezut pentru că în momentul de faţă este prinsă în cu totul alte proiecte şi, din câte am văzut, nu şi-a asumat astfel de răspunderi. Rămânând în halul acesta imobilele în cauză se vor deteriora. Dar, poate vreo intervenţie divină… Ca pe la noi!

You may also like...

Leave a Reply