Pasarelele peste DN1îşi dovedesc inutilitatea!

pasarela

Într-o încercare disperată de a fluidiza traficul de pe DN1 autorităţile responsabile au montat, cu ceva timp în urmă, o serie de pasarele pietonale din metal. Acestea însă au început deja să-şi arate hibele pe care le au nefiind aproape deloc utile unor categorii de pietoni pentru a le putea traversa. Traversarea lor devine realmente imposibilă pentru persoanele cu dizabilităţi fizice. De asemenea, aceste pasarele devin o adevărată piatră de încercare pentru persoanele vârstnice. În acelaşi context trebuie să menţionăm faptul că pentru realizarea acestor „uriaşi de fier“ au fost cheltuiţi nu mai puţin de 400000 de euro. Dar soluţia pasarelelor este una… provizorie! Chiar din prima zi în care au fost date în folosinţă aceste „trecători“ peste DN1 – montate în Comarnic, Buşteni şi Sinaia şi-au arătat adevăratele limite… Ele sunt montate la o înălţime foarte mare, iar anumite persoane îşi dau sufletul în încercarea de a le urca scările. Mai grav, pentru persoanele cu dizabilităţi fizice, spre exemplu cei ce se deplasează în scaune cu rotile, traversarea acestor pasarele este categoric imposibilă. Iar soluţia pentru aceste persoane rămâne în continuare mica înţelegere cu şoferii din trafic. Dar să nu uităm că o dată cu darea în folosinţă a pasarelelor în respectivele localităţi au fost desfiinţate nu mai puţin de şapte treceri de pietoni. Multă lume, inclusiv edilii localităţilor, au opinat că în afară de faptul că aceste pasarele sunt absolut inutile unor categorii de pietoni, arată groaznic şi din punct de vedere estetic. Din păcate nu s-a ţinut cont că ele au fost amplasate pe Valea Prahovei şi nu prin cine ştie ce fund de ţară unde nu deranjează peisajul. Păcat de celălalt proiect de fluidizare a traficului care prevedea pasaje subterane, scări rulante şi lifturi pentru handicapaţi.

You may also like...

Leave a Reply