Blocurile Turn, încă o iarnă fără anvelopare termică?

Îşi doreşte cumva puterea locală să tărăgăneze în aşa fel anveloparea termică a blocurilor turn încât şi această mare „realizare” să fie folosită pe post de momeală electorală la alegerile din 2016?

Din câte se vede, s-ar părea că puterea locală nu e străină de o idee ca cea  mai sus enunţată. Dacă e să ne gândim că blocurile turn trebuiau să aibă anveloparea termică finalizată de acum mulţi ani, situaţia devine din ce în ce mai clară. O contribuţie importantă la formarea unei păreri apropiată mult de realitate o aduce chiar ritmul de lucru de pe şantierul de la respectivele blocuri. De fapt, nici nu mai are rost să ne întrebăm de ce s-a tras atâta de timp legat şi de această problemă. Dacă privim mai atent în jurul nostru vom observa că întârzierile prelungi sau chiar abandonarea unor „proiecte – promisiune“ au devenit un fenomen aproape obişnuit la noi în Sinaia. Mai ciudate sunt, spre exemplu, lucrările care se termină la termenul stabilit sau măcar pe undeva pe acolo. Dar astfel de lucruri sunt cu siguranţă o „rara avis” la Sinaia… Oricum, s-ar părea că nefericiţii locuitori ai celui de-al doilea bloc turn vor fi nevoiţi să bage şi la iarnă destul de adânc mâinile în buzunare pentru a-şi plăti facturile la încălzire. Aşa că ce mai contează dacă în 2016, sau poate puţin mai devreme, puterea locală îşi va înscrie în merituosu-i „palmares edilitar” şi această realizare, care a fost realmente tărăgănată până aproape de limita imposibilului…

You may also like...

Leave a Reply