Mare atenţie la infractorii „informatici”!

telefon

A revenit „moda” printre infractori a apelurilor telefonice prin care sunteţi rugaţi, stimaţi cititori, să depuneţi diverse sume de bani, chipurile ca modalitate de reîncărcare a cartelei telefonice. Bineînţeles că toată figura nu reprezintă decât o excrocherie. Cel care trimite mesajele telefonice respective face totul la modul aleatoriu. Pe româneşte îşi încearcă norocul. Şi cum românii s-au dovedit de multe ori a fi creduli mai mult decât trebuie, iată că acestor indivizi certaţi cu legea le iese jocul. Că e vorba de cinci euro, zece euro sau doisprezece euro, sunt totuşi nişte sume, dacă stăm să ne gândim că acum trecem printr-o puternică criză economică, iar un salariu obişnuit nu sare mai mult de 150 de euro.

ŞI INFRACTO-RII S-AU… MODERNI-ZAT!

De curând am fost martorii unei întâmplări asemănătoare. Pe ecranul telefonului mobil al unui cetăţean am citit un mesaj „înduioşător”. Chipurile copilul persoanei aflat la lucru în străinătate avea nevoie urgent de 12 euro. Bani care nu au ajuns la destinatar, ci, evident, la infractorul… „informatic”. Deşi în regimul penitenciar românesc telefoanele mobile sunt cu desăvârşire interzise, acest lucru nu se întâmplă nici pe departe în realiate. Culmea, cei mai mulţi dintre cei ce se fac vinovaţi de astfel de fapte sunt persoane încarcerate, care astfel reuşesc să-şi procure unele venituri suplimentare. Să nu vă închipuiţi că închisori şi oameni întemniţaţi pentru anumite încălcări ale codului penal există doar în România. Infractorii şi-au dezvoltat deja un sistem bine pus la punct. Nu-i nici o problemă să vă treziţi apelat de vreun infractor încarcerat în Italia, Spania, Franţa sau cine ştie ce altă ţară europeană.

VERIFICAŢI ÎNTOTDEAUNA VERIDICITATEA MEAJULUI PRIMIT!

Principalul punct la care trebuie să acordaţi o maximă atenţie este cel legat de latura financiară a solicitării telefonice respective. Orice fel de cerere de depunere a unei sume de bani trebuie cântărită cu mare măsură. În principiu nu este adevărată, ci este vorba de o excrocherie. Dacă într-adevăr o rudă de-a dumneavoastră ar fi în situaţiA nedorită de a avea brusc nevoie de bani nu v-ar cere în nici un caz 10 sau 12 euro. Ar lua legătura cu dumneavoastră şi v-ar explica problema solicitându-vă o sumă adecvată. Să nu uităm că în ţările vestice, 10 sau 12 euro înseamnă nimic mai mult decât două sandwich-uri şi o sticlă cu apă. Dar dacă infractorul reuşeşte să „păcălească” zece naivi care răspund apelurilor telefonice, atunci suma de îngroaşă. Deci, întotdeauna când sunteţi solicitaţi să plătiţi anumite sume prin intermediul telefonului mobil sau a mijloacelor electronice de plată gândiţi-vă de două ori, ca să nu cădeţi victime infractorilor.

You may also like...

Leave a Reply