Ce „interese” au dus la sluţirea bulevardului Republicii?

Defrişările fără milă ordonate de puterea locală în numele Marelui Proiect de modernizare a centrului au pus la pământ un număr însemnat de arbori seculari, lăsând în urmă ariditatea betoanelor cenuşii! Cel mai mult de suferit din această cauză a avut – în opinia majorităţii – bulevardul Republicii.
Aici, pe toată lungimea drumului (şi nu e una neînsemnată!), s-a tăiat fără milă şi, mai ales, fără nici o discriminare! Am rămas cu o fâşie de asfalt şi două de beton pe margini. Adio umbră, adio verdeaţă… Singurul „decor”: stâlpii chicioşi de iluminat, ce amintesc de cei folosiţi la începutul secolului trecut pe drumurile din mahalale…

E un pronostic aproape sigur faptul că în momentul în care – odată şi odată! – lucrările la trotuare vor fi finalizate, pe fâşia îngustă de pământ ce se află la marginea carosabilului vor fi înfipţi mini-brăduţi japonezi, similari cu cei care şi-au făcut apariţia în centru (chiar şi în ţucalele de fontă!). Motivul pentru care s-a decis împânzirea bulevardelor centrale cu acest gen de arbuşti pitici nu e greu de înţeles. E suficient să observăm ce societate se ocupă cu aşa ceva în cadrul Marelui Proiect şi misterul se risipeşte! În acest caz ar merita să luăm ca exemplu pentru o posibilă comparaţie ceea ce s-a petrecut nu demult în metropola ieşeană. Pe unul din principalele bulevarde o mulţime de tei seculari, care deveniseră mândria oraşului şi erau apreciaţi de locuitori de aproape două secole, au fost culcaţi brusc la pământ printr-o decizie unilaterală a edililor fără ca cetăţenii să afle de acest lucru înainte de a se produce catastrofa.

Locul mândrilor arbori a fost luat de brăduţi japonezi pitici similari cu cei care şi-au făcut de curând apariţia şi pe la noi, prin oraş. Diferenţa mare este că acolo opinia publică, societatea civilă şi-a făcut simţită prezenţa. Au existat proteste vehemente şi se încearcă tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovaţi de această nenorocire. Şi asta cu toate penibilele justificări ale autorităţilor locale de genul: „arborii au fost tăiaţi pentru că nu se pot organiza manifestări” sau alte asemenea gogoşi similare. La noi noţiunile de opinie publică, societate civilă şi-au pierdut demult orice semnificaţie. Frica generalizată inoculată de puterea locală şi-a spus cuvântul. Nimeni n-are curajul să întrebe ceva, darămite să mai şi protesteze împotriva unor asemenea decizii absolut arbitrarii şi cu efecte dintre cele mai nefaste. Oamenii înghit în sec şi-şi acceptă destinul fără a avea un minim de curaj necesar de a afla măcar ce a stat la baza luării deciziei de a fi defrişat de la un capăt la celălalt întregul bulevard al Republicii. Şi ar fi cazul să nu uităm că şi în alte puncte din arealul pe care se desfăşoară marele proiect de refacere a centrului au mai fost doborâţi fără milă arbori al căror coronament ne oferea răcoare, oxigen şi o imagine plăcută ochiului. Pentru că trăim într-o staţiune de munte şi nu într-o tarla din Bărăgan plină de betoane, nu? Dar avem ceea ce am votat şi ne merităm soarta cu prisosinţă.

You may also like...

Leave a Reply