„Esteţii” modernizării centrului chiar nu sunt de acord că… Gusturile nu se discută, dar se educă!

DSCN7207

Făceam haz de necaz în ediţia trecută cu privire la uriaşele ţucale de fontă care au împânzit centrul oraşului, fiind „trântite” pe mijlocul trotuarelor din centru. Nu de alta, dar cu banii aruncaţi pe achiziţionarea lor se puteau face multe alte lucruri utile, chiar de ar fi fost vorba tot de „mobilier urban”. Se pare că mai marii noştri au cam confundat Sinaia cu… Sarmisegetusa! Acolo poate că nu ar fi fost aşa distonante cum sunt pe trotuarele din centrul oraşului nostru, deşi…

În orice caz, cine are inspiraţia să-şi formeze o imagine de ansamblu (să poată constata „the big picture”, cum spun americanii) ar putea avea anumite surprize absolut năucitoare. Căci, aşa cum ţucalele din fontă de tip urnă antică au o imagine care te pune pe gânduri, la fel se întâmplă şi cu uriaşele rădăcini vopsite în culori foarte vesele şi vii împrăştiate pe peluzele din parcul „Dimitrie Ghica”. Te pomeneşti că la înfrumuseţarea oraşului au lucrat nişte esteţi cu o mare deschidere spre nou, lucru pe care omul de rând, absorbit de problemele lui de zi cu zi, e mai greu să îl perceapă. Bine că l-au perceput mai marii noştri şi ni-l oferă cu generozitate. Iată că sinăienii trăiesc într-un oraş atât de pitoresc şi pastelat decorat, atât de încântător din punct de vedere estetic încât n-ar putea fi descris decât prin superlative şi bieţii oameni nici nu-şi dau seama…

P.S. N-ar fi rău să se înfiinţeze un concurs de creaţie plastică. Premiile să fie generoase şi plătite bineînţeles de la bugetul local, din banii obedientului contribuabil sinăian, pentru că astfel de frumuseţi chiar că merită! Şi cine a avut ideea să planteze în ţucalele late din fontă brăduţi pitici şi lunguieţi chiar că ar merita marele premiu! „Morcovul de aur”…

You may also like...

Leave a Reply