Talentul de a face promisiuni deşarte, rămâne apanajul exclusiv al puterii locale

Este binecunoscută apetenţa puterii locale pentru proiectele (hai să nu le spunem megalomanice ca să nu fim acuzaţi de maliţiozitate) de mare anvergură. Cine oare îşi mai aduce aminte că destoinicii noştri edili, încă din toamna lui 2009, preconizau o fulminantă îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor din cartierul Platou Izvor. Era vorba pe atunci de un proiect (evident, „proiect-promisiune“, chit că nu era campanie electorală) care urma să schimbe în mod radical, totalmente, faţa acestui cartier. Puterea locală venea cu argumente bine determinate. Se vorbea de strategia de dezvoltare a oraşului Sinaia. Chipurile, aceasta ar fi trebuit să evidenţieze o necesitate strictă „acordării unei atenţii deosebite pentru înfiinţarea de noi parcuri şi locuri de joacă, cât şi a modernizării celor existente“. Strategia în cauză era de presupus să fie continuată pentru că primăria Sinaia amenajase între 2004 şi 2008 mai multe astfel de obiective în diverse zone ale oraşului. Probabil pe hartă…, dar am zis că nu e cazul să fim cârcotaşi! Revenind tot la acest cartier, în toamna lui 2009 era vorba, concret, de un proiect privind „amenajarea unui parc public în Platou Izvor“. Această superbă intenţie edilitară a puterii locală a fost prezentată electoratului sinăian în Buletinul Informativ pentru Sinăieni (celebrul BIS), în ediţia cu nr.58 din 15-29 octombrie 2009. În preambulul acestei prezentări sinăienilor li se aducea la cunoştinţă părerea sau, de ce nu, convingerea puterii locale legată de necesitatea înfiinţării şi utilitatea spaţiilor verzi şi a parcurilor în viaţa unui oraş şi, mai ales, în îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor ce-l populează. Şi, ca să fim elocvenţi, vă prezentăm, stimaţi cititori, un citat din oficiosul pe atunci al primăriei (BIS) din care sinăienii aflau următoarele:

„Se cunoaşte foarte bine că spaţiile verzi din zonele urbane au o influenţă puternică asupra calităţii vieţii cetăţenilor. Dacă sunt bine administrate, spaţiile verzi, parcurile, aliniamentele plantate şi scuarurile pot deveni locuri distincte şi atractive din arealul urban. De asemenea, spaţii verzi sunt importante pentru biodiversitatea urbană, fiind unele dintre cele mai importante instrumente de protecţie a mediului în zonele urbane“.
STRUCTURĂ FUNCŢIONALĂ PENTRU PARCUL DIN PLATOU IZVOR

Aflam pe atunci şi scopul pentru care puterea locală decisese că este necesar să fie creat parcul public din cartierul Platou Izvor. Acesta ar fi trebuit să se constituie într-un fel de „placă turnantă“. Elegantă exprimare, nu-i aşa? Ei bine, această placă turnantă ar fi avut menirea de a integra ansamblul de locuinţe existent în zonă în mod unitar. Astfel, s-ar fi putut crea un aşa-numit „centru social şi de recreere“ care să fie de folos întregii zone cuprinse între străzile Stânjeneilor şi Brânduşelor. Parcul pe care, încă din 2009, puterea locală promitea să-l construiască în cartierul Platou Izvor ar fi trebuit să conţină numeroase elemente. Se vorbea de un amfiteatru în aer liber, despre o zonă de recreere amplasată pe platforma superioară – dotată cu pergole şi labirint, precum şi o zonă pietonală creată pe platforma superioară. Zona respectivă urma să fie dotată cu bănci, fântâni, iluminat decorativ şi… evident, „ronduri de flori şi plante decorative“. Cetăţenii trebuiau să se fi bucurat şi de un amfiteatru similar celui din actuala „agoră“ din faţa primăriei. Acesta trebuia să fie legat de locurile de joacă şi să integreze intrările în parc dinspre strada Brânduşelor. În plus, existau şi alte elemente spectaculoase. În acest, pardon, „fost-viitor parc“. Urma să avem oglinzi de apă, cascadă (să vezi şi să nu crezi!) şi, bineînţeles, din nou… aranjamente florale. Culmea dezvoltării edilitare se referă la locul de joacă pentru copii. Acesta urma să beneficieze de „toate dotările corespunzătoare“: leagăne, bănci, cişmea, wc ecologic. Între noi fie spus, nu curge nici o ţâşnitoare nici acum, în 2014, în toată Sinaia şi nici vreo toaletă publică n-am băgat de seamă să existe. Dar, în fine, asta este o altă problemă. Cireaşa de pe tort: „Realizarea acestui obiectiv Parc Public – constituie o lucrare prioritară pentru primăria oraşului Sinaia şi pentru locuitorii din zonă“. Din 2009 şi până în 2014 au trecut, după toate legile artei, exact cinci ani. Să fi înţeles oare greşit puterea locală semnificaţia cuvântului „PRIORITAR“? Sau iar am înghiţit o gogoaşă înfuriată, umplută cu crema acru-fetidă a demagogiei?

You may also like...

Leave a Reply