Am aflat secretul bilelor negre care împânzesc centrul!

Puterea locală devine din ce în ce mai aspră. Nu mai e de glumit. Biloaiele vopsite în splendida nuanţă de „negru-ocnă“ nu vor mai avea de acum încolo rolul de a opri parcările ilegale ale autoturismelor. Mai marii noştri le-au găsit o întrebuinţare mult mai folositoare. Cine nu este de-acum încolo cu liberalii şi îndrăzneşte să „mârâie“ împotriva lor s-ar putea trezi cu un lanţ şi cu un biloi atârnat de gleznă. Nu că pe vremuri ocnaşii ar fi păţit aşa ceva, dar ca să ţinem cont că „cine nu e cu ei e inamicul lor“! O fi o măsură feroce, dar are – dacă vreţi – eficacitatea ei. Performanţă? Bineînţeles. Cui îi va mai arde să-i critice pe liberali câtuşi de puţin când se va risca să se trezească cu ditamai ghiuleaua atârnată de gleznă? Puterea locală liberală vrea „să taie şi să spânzure“ în continuare în acest oraş şi de aceea nu iartă anumite „atitudini rău-voitoare“… Cei ce se fac vinovaţi de luarea în tărbacă a liberalilor şi vor suferi implicit legarea biloiului de picior au să-şi bage, cu siguranţă, de acum încolo, minţile în cap. Nu vă speriaţi! E vorba de un pamflet, stimaţi cititori. Şi ce-ar mai fi de spus în acest moment decât „a bon entendeur, salut“! Ar fi oare cazul să ne temem? După cum merg lucrurile prin Sinaia ultimilor ani, n-ar fi rău să fim precauţi, deşi – repetăm – este vorba de un simplu pamflet. Pamfletele sunt nişte glume, nu-i aşa? (PAMFLET)

You may also like...

Leave a Reply