„Alo, alo, nu vreţi un oraş modern?“

cabina telefonica

După atâtea drumuri în străinătate pe care le-au făcut mai marii urbei se pare că au ajuns la concluzia că trebuie să ne… londonizeze de tot. În Sinaia, brusc, a apărut o cabină telefonică cu un pronunţat iz britanic. Da până şi preşcolarii au telefoane mobile, aşa că utilitatea acesteia… Ea a fost amplasată într-un loc strategic, respectiv peste locul în care trebuia să fiinţeze măcar o cişmea în acest oraş prospăt modernizat… Cişmeaua din parc îţi ţâşneşte în ochi şi în nas când ţi-e lumea mai dragă dacă încerci să bei apă. La gară nu-ţi poţi potoli setea decât dacă intri la singurul bar, cu preţuri prohibitive! Cişmeaua de lângă Cimitirul Eroilor a trecut demult în nefiinţă. Se pare că apa ce o alimenta se scurge printr-o ţeavă către fântâna arteziană din apropiere. Într-un cuvânt, Sinaia nu beneficiază de nici un fel de cişmea publică, deşi are pretenţii că este o staţiune montană de secol XXI. Avem în schimb cabină telefonică „a la Oxford Street“. La ce o fi nevoie de aşa ceva? Designul cabinei respective nu are nici o legătură cu o staţiune ca Sinaia, montană „da capo al fine“…

Şi-or fi pus în gând mai marii noştri să cultive cosmopolitanismul din noi? Noi nu avem nici măcar o toaletă publică, că de cişmele am vorbit mai sus. Parte de străzile oraşului, după ora lăsării întunericului, sunt în beznă, iar o suprafaţă importantă a carosabilului acestor drumuri seamănă foarte mult cu o strecurătoare. Adică, sunt pline de găuri. Dar noi avem cabine telefonice ca la Londra! Suntem foarte curioşi când oare mai marii noştri vor coborî din limuzine să folosească aceste cabine telefonice. Am avea şi noi ocazia să le vedem adevărata faţă…

La noi în oraş, din câte se pare, aleşii nu pun preţ decât pe formă. Conţinutul… ce mai contează! Aşa după cum spuneam şi în ediţia anterioară a publicaţiei noastre chiar şi gusturile… ne dau de gol. Gusturile nu se discută, domnilor edili, dar se educă. Adică ar putea fi educate dacă cineva ar binevoi… Mai bine am fi avut o copie a unei cabine telefonice din Monte Carlo că tot le place „unora“ zona.

You may also like...

Leave a Reply