Sinăienii merită din plin străzi asfaltate!

Păcat că nu are cine să le ofere aşa ceva… Cât despre calitatea lucrărilor, e inutil să mai discutăm!

Strada Aosta, în halul în care a ajuns, se constituie un exemplu clar al „înaltei calităţi“ la care ne repară drumurile societatea de construcţii implicată în astfel de lucrări. Înaintea alegerilor locale din 2012 puterea locală punea sub nasul electoratului sinăian celebra broşurică colorată. În paginile acesteia trona mare, pe o pagină, proiectul-promisiune referitor la reabilitarea drumurilor oraşului Sinaia. Culmea, sinăienii erau anunţaţi că în ultimii ani puterea locală a reuşit reabilitarea a nu mai puţin de 70 la sută dintre acestea. Evident, strada Aosta se afla a doua pe lista „problemelor rezolvate“. Se specula sus şi tare faptul că „sinăienii merită străzi asfaltate, iar o staţiune turistică de vârf are nevoie de drumuri bune“. Bineînţeles că, privind realitatea în faţă, astfel de tirade demagogice fără nici un fel de suport în situaţia de zi cu zi par desprinse efectiv din nişte reviste cu poante de umor negru. N-ar fi rău ca cetăţenii cu drept de vot ai oraşului să mai practice uneori şi exerciţiile de memorie. Cam cât a trecut oare de la ultima mare reparaţie pe care a suferit-o strada Aosta? Nici pe departe atât cât trebuie… Se pare că termenele de garanţie, oferite la astfel de lucrări edilitare de către societata gălăţeană atât de îndrăgită de puterea locală care ne asfaltează Sinaia în sus şi-n jos, sunt mult mai scurte decât ar fi normal. Multora nici măcar nu le mai vine să zâmbească atunci când aud sintagma super ironică „asfaltări de unică folosinţă“, pentru că oamenii s-au săturat. Şi pe bună dreptate…

You may also like...

Leave a Reply