Sub privirile indiferent-îngăduitoare ale celor responsabili… De jur-împrejurul Sinaiei duhnesc maldăre de gunoaie!

gunoi

Când vine vorba despre „utopii edilitare“ atunci ne putem mândri că nu ducem lipsă de aşa ceva. Pe un loc fruntaş la această categorie cu siguranţă se află toţi cei responsabili cu realizarea unor servicii de salubrizare într-adevăr civilizate în acest oraş. În ultima vreme, aproape peste tot, prin cartiere, platformele de depozitare a deşeurilor menajere s-au transformat în adevărate „cocine urbane“.

Duhoarea pe care mormanele întregi de gunoaie o emană este de cele mai multe ori insuportabilă. Astfel, aceste obiective edilitare se transformă în nişte focare de infecţie deosebit de periculoase. Ne-am şi plictisit de câte ori am auzit până acum vorbindu-se de suplimentarea necesarului de pubele la platformele de depozitare din cartiere. Era vorba, chipurile, ca gunoaiele să nu mai dea pe afară, motiv pentru care s-a promis deplasarea în teren a unui număr suficient de astfel de recipienţi pentru gunoi.  Aşa cum se vede şi din imaginea de sus, realizată în cartierul Platou-Izvor, deocamdată rămâne să ne mulţumim cu… promisiuni. Tot o utopie este şi curăţarea şi igienizarea rampelor de depozitare care ar fi de presupus să se realizeze de societatea de salu-brizare ce acţionează în oraşul nostru. Multor cetăţeni le rămâne în nas plăcuta amintire a putorii pe care o emană „zeama“ ce se scurge de la gunoaiele ridicate de autospeciale… Asta nu că n-ar exista şi unii care sunt certaţi la cuţite cu ceea ce se numeşte civilizaţie şi-şi spânzură sacii cu gunoaie de garduri şi de porţi. Dar despre această acută problemă vom reveni.

You may also like...

Leave a Reply