Trecerile de pietoni, această „rara avis“ prin Sinaia

E sau nu trecere de pietoni? Mai putem traversa strada în faţa parcului central fără să riscăm să ne rupem oasele dacă vine vreun bolid cu viteză maximă? Din câte se vede, noi, ca pietoni, nu avem cum să traversăm pentru că nu există trecere de pietoni! Marele şantier de refacere a centrului nu ne-a făcut altceva decât să ne aducă un mare „fâs”. Nici nu mai putem trece strada…
Un exemplu concret: cea mai importantă trecere de pietoni din Sinaia era cea însemnată pe asfalt între hotel Sinaia şi hotel Cerbul, în faţa uriaşei intersecţii din faţa parcului „Dimitrie Ghica”. În momentul de faţă oamenii n-au decât s-o rupă la fugă, pentru că nu mai există nici un marcaj. Evident, un conducător auto care nu vede un stop sau marcaj pentru pietoni este normal să circule cu viteză. Un singur indicator printre pomi a rămas în picioare rămânând să marcheze vechea trecere de pietoni. Atât sinăienii cât şi turiştii au de suferit din plin datorită refacerii centrului oraşului. Peste tot unde existau treceri de pietoni acestea nu mai sunt marcate! Bineînţeles că este un lucru cât se poate de dăunător traficului rutier. .. Aceste carenţe ale marcajului rutier pot duce, fără îndoială, la producerea unor evenimente rutiere grave. Se pare că celor responsabili care se ocupă de Marea Proiect nici că le pasă de acest lucru!

Din câte ştim, au fost turnate trei straturi asfaltice pe carosabilul bulevardelor centrale. Deci, treaba e în principiu gata. Se mai lucrează, evident, la borduri şi trotuare. Dar asta nu înseamnă că trebuie să aşteptăm la infinit marcajele rutiere atât de necesare. Fără aceste delimitări, circulaţia se face într-un mod precar, empiric lucru care este foarte riscant. Or fi vrând mai marii noştri să aibă giratorii cât toate zilele, ca să facă în aşa fel încât conducătorii auto să-şi controleze viteza, dar într-o staţiune montană ca a noastră nu se pot impune astfel de măsuri vehemente…

You may also like...

Leave a Reply