Vine iarna, rău ne pare!

În Sinaia ultimilor ani deszăpezirea a fost o acţiune care mai mult… n-a fost. Nu se ştie exact din ce cauză această acţiune edilitară nu s-a desfăşurat „la standardele“… Poate micuţul nostru buget local este atât de „surmenat“ din cauza şantierului încât nu mai poate face faţă şi unor solicitări de acest gen. E o simplă presupunere. Nu vrem „să ieşim în faţă“ cu afirmaţii nefondate. Cert este că, an de an, în vreo ultimii cinci dintre aceştia, anumite zone importante din oraşul nostru au rămas să sufere în mod cert din pricina nedeszăpezirii. Şi nu vorbim de una defectuoasă, ci pur şi simplu, în anumite zone de lipsa ei completă. În fine, încă n-au căzut primii fulgi, aşa că nu ne putem face o idee clară! Poate că de această dată edilii îşi vor face cu prisosinţă datoria şi vom avea şosele curăţate ca-n palmă „a la Monte Carlo“. Până atunci rămâne să ne punem unele întrebări simple. Răspunsul acestora nu l-am găsit nici în anii trecuţi…

Bref: cum se vor împăca oare plugurile de zăpadă cu alveolele încastrate pe mijlocul şoselei, când bordurile acestora au vreo 30 de cm înălţime? Să nu uităm că aceleaşi pluguri de zăpadă au „nimicit“ bordurile de prin cartierele Furnica şi Sf.Ilie. Nu e o afirmaţie nefondată. Am ilustrat încă de pe atunci cu fotografii, fapte concrete…

Atât forma cât şi înălţimea bordurilor ce mărginesc alveolele create în mijlocul bulevardelor centrale vor fi cu siguranţă o piedică în calea utilajelor de deszăpezire. Anii trecuţi nici măcar modestele borduri de prin cartiere nu au putut fi evitate şi au fost smulse din locul lor de către buldozerele deszăpezirii. Darămite acum…

You may also like...

Leave a Reply