Consiliul local sinăian, călăuzit mereu după deviza: „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie“!

Într-un oraş ca al nostru, fie şi la bâlci, dacă se vorbeşte despre „societate civilă” totul sună oarecum pleonastic. În momentul în care Consiliul local se identifică din ce în ce mai bine cu un „consiliu al marionetelor”, de ce am vorbi despre „piaţa societăţii civile“ şi nu despre… „paiaţa societăţii civile”? Ştie toată lumea că, într-un limbaj popular, dar „eminamente“ uzual, paiaţa este un fel de „momâie” din cârpă umplută cu paie, care seamănă bine cu o siluetă omenească. Marionetele, în schimb, sunt un lucru evoluat. Dar, în fond, tot cam de pe acolo se trag. Însă, există avantajul că marionetelor le poţi adăuga sfori la mâini şi picioare, le poţi face să danseze aşa după cum vrei tu… Sau aşa după cum vor „ei“. N-am vrea să jignim pe nimeni, dar în ultimii ani ceea ce se întâmplă în consiliul nostru local nu e departe de spectacolul unui teatru de păpuşi. La masa de prezidiu stă mereu „cine trebuie” (“the master puppeteer“), iar majoritatea consilierilor locali ridică mâna de parcă ar fi împinşi de un resort nevăzut. Are cineva curajul să zică nu? Cine ar fi atât de „curajos” sau inconştient încât să-şi taie craca de sub picioare? Este bine ştiut faptul că la Sinaia nesupunerea nu e foarte agreată, mai ales în astfel de reuniuni. Ba, dimpotrivă, voinţa „unora“ trebuie respectată şi nu e bine să crâcneşti atunci când nu este cazul. „Ei” decid ce e folositor pentru „noi“, iar „consiliul de marionete” n-are altceva de făcut decât să ridice frumos mânuţa în sus şi să spună „da” la tot ceea ce hotărăsc cei ce, de câţiva ani de zile, s-au erijat în adevăraţi „vătafi“ai acestei supuse urbe…

Şi este un fapt dovedit acela că atâta timp cât electoratul acceptă lucrul acesta situaţia devine din ce în ce mai dramatică. Se pare că deja tindem către un paroxism al abdicării de la orice părere personală în faţa impunerii categorice a părerilor celor ce hotărăsc în numele mulţimii…

Ni se vorbeşte de sus, de la „tribuna” puterii locale, despre înfiinţarea la bâlci a unei aşa-numitei „pieţe a societăţii civile“. Probabil că o fi vorba de un soi de „paiaţă“. Nici până acum nu am avut parte de mare lucru. Ne-am bucurat în schimb de promisiuni deşarte, mucava, cartoane vopsite şi demagogie cât cuprinde. Acţiunile concrete se lasă în continuare aşteptate. Acesta este un lucru pe care îl percepe toată lumea. Păcat că nimeni nu are curajul, nici măcar la bâlci, să iasă în această „piaţă a societăţii civile“ şi să-i întrebe cu glas tare pe cei ce ne hotărăsc destinul edilitar dacă, în afară de mici şi bere, nu ne-ar trebui cumva şi spital, apă, canalizare, locuinţe etc.

P.S. Pentru cunoscători recomandăm: Rugiero Leoncavallo: opera „Paiaţe”. Va fi un exemplu absolut potrivit, apropo de ce am avut noi de spus…

You may also like...

Leave a Reply