Noul spital sinăian are de suferit „la greu“ doar din pricina aprigelor divergenţe politice?

La noi mai mereu atunci când puterea locală nu-şi duce la îndeplinire promisiunile făcute în campaniile electorale, reuşeşte să „sape“ foarte adânc şi să găsească scuze, motive, justificări! Cum că n-ar fi de vină şi ne dă răspunsuri la orice întrebare. La fel şi cu spitalul. Să credem acum că e de vină Consiliul Judeţean şi Mircea Cosma pentru cei 20 de ani care au trecut fără să se mişte vreun pai, timp în care clădirea mult promisului spital zace în ruină?
E foarte uşor de pasat sau de plasat „găina moartă“ în curtea altuia. Dacă într-adevăr s-ar fi vrut, cu siguranţă situaţia ar fi fost alta în ziua de astăzi. Ar trebui să nu uităm măcar faptul că peste 70 la sută dintre pacienţii spitalului orăşenesc Sinaia sunt ori turişti, ori cetăţeni din localităţile adiacente. Şi acest lucru spune multe. În schimb, cine trebuie să audă se face că…

În stânga paginii vă prezentăm, stimaţi cititori, un facsimil în care puteţi vedea clar şi răspicat promisiunea din 2012 celebrului de-acum Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. După toate legile artei suntem în luna octombrie. Câţi ani au trecut de la promisiunea neonorată a lui Mircea Cosma? Câţi bani a văzut Sinaia de la Consiliul Judeţean Prahova pentru refacerea spitalului? După cum se poate observa totul este o ruină. La fel cum şi vorbele politicienilor noştri nu sunt decât un curat discurs demagogic. La un moment dat primăria Sinaia a făcut un împrumut consistent în valută din care ni se spune că s-au realizat tunuri pentru înzăpezirea crestei munţilor şi, în plus, anumite lucrări edilitare de larg interes. Banii pentru spital, deşi reprezentau o bună parte din împrumutl respectiv, chipurile nu au putut fi „cheltuiţi“. Aşteptăm tot felul de promisiuni şi „bărbi“ ale unor politicieni care nu fac altceva decât să ne… promită. Cu promisiuni n-o să ajungem cu siguranţă nicăieri. În campania electorală pentru alegerile locale din 2012 refacerea noului spital orăşenesc figura pe primele locuri în promisiunile politicienilor sinăieni. În august 2014 ni s-a promis din nou că se vor relua lucrările. Suntem în octombrie. Abia s-au înfipt nişte pari în pământ. O fi gardul şantierului noului spital? Dar până la alegerile din 2016 mai e…

You may also like...

Leave a Reply