PASTILA SAPTAMANII

Problema iluminatului public în Sinaia pune cu adevărat probleme de foarte multă vreme. Or fi concesionat mai marii noştri serviciul de iluminat public, însă în anumite zone e chiar jale. Trecând peste ceea ce se întâmplă prin centru sau prin cartierele oraşului, de această dată ne referim la aşa-numita „variantă“ DN1. Acest drum are o importanţă covârşitoare atât pentru cei care vin în Sinaia, cât şi pentru traficul rutier care doar tranzitează superba noastră staţiune montană.
Din ce în ce mai mulţi conducători auto ni s-au plâns de grave probleme în iluminatul public pe DN1. Este vorba în special de porţiunea cuprinsă între podul peste calea ferată de la intrarea în aval în Sinaia şi zona de lângă halta CFR, unde varianta DN1 se desparte de bulevardul principal al oraşului. Cel puţin între intrarea în cartierul Platou Izvor şi Haltă, după lăsarea serii şi mai ales în condiţii meteo nefavorabile, în foarte dese ocazii, este foarte întuneric. Implicit, pericolul producerii unor evenimente rutiere cu urmări grave este deosebit de crescut. Din câte am înţeles aici nu mai este vina edililor noştri, ci este vorba de nepăsarea CNANDR-ului, adică celebra societate care se ocupă de drumurile naţionale din România. Acolo apetitul este considerabil, dar pentru salarii mari, nu pentru chestiuni de genul celei prezentate.

You may also like...

Leave a Reply