Cine să caute oare „noduri în papura“ puterii locale?

Prin primăvara lui 2009 citeam cu mare interes în defunctul Buletin Informativ pentru Sinăieni despre o posibilă nouă iniţiativă a administraţiei noastre locale. Erau luaţi în vizor cei care, din nesimţire sau alte varii motive, înţelegeau să-şi depoziteze gunoiul menajer în saci din plastic pe care se apucau să-i înşire apoi de-a lungul străzilor, pe lângă garduri, pe lângă stâlpi sau prin oricare alte locuri ce le veneau la îndemână.
Cei responsabili din primăriei tindeau să se erijeze într-un fel de detectivi, gen Columbo. Sarcina lor era să caute printre gunoaiele din saci, fiind convinşi că vor găsi indicii care să ducă la vinovaţii fără de obraz care au depozitat sacii cu gunoi pe unde i-a tăiat capul. Ba mai mult, se vorbea de înfiinţarea în faţa primăriei a unui aşa-numit „panou al ruşinii“ unde să fie afişate vizibil numele şi fotografia vinovaţilor de astfel de gesturi ce terfelesc aspectul estetic al oraşului şi aduc serioase atingeri mediului înconjurător.
De atunci au trecut aproape şase ani şi, după cum se vede, din fosta iniţiativă nu ne-am ales cu nimic. Pentru că cei ce au promis acest lucru se pare că au uitat să-l pună şi în aplicare… Mai mult, figura cu sacii de gunoi înşiraţi pretutindeni pe străzi în momentul de faţă proliferează.

Observăm cu încântare că, în paralel cu hei-rup-ul celor ce se opintesc să refacă bordurile şi trotuarele centrului, nu a fost uitată nici aşa-numită peisagistizare a oraşului. Păcat că iarna se apropie cu paşi repezi căci cine ştie ce surprize am fi avut şi din acest punct de vedere. Dar cu siguranţă că puterea locală va păstra tradiţia! La primăvară, probabil că vom privi cu încântare în suflet cum răsar iarăşi „oceane“ de floricele multicolore, care mai de care mai firave. Cu siguranţă că vor fi plantate toate spaţiile posibile şi imposibile care se pretează la acest lucru. Vorba aceea, centrul dispune de suficiente spaţii de acest gen, cum ar fi giratoriile, alveolele sau peluzele de la marginile trotuarelor…Să înţelegem oare că de data aceasta tot ce este denumit plantă decorativă va fi trecută pe nota de plată a măreţului proiect VIA-Sinaia Verde Deschis, care, după cum se ştie, beneficiază în mare parte de bani europeni şi de la guvern plus mica noastră contribuţie de la buget… Să nu uităm însă că înainte de demararea marelui proiect se cheltuiau sume importante din banii contribuabililor pentru floricele. Bineînţeles că în acest context mulţi dintre sinăieni se întreabă ce cheltuieli ne vor aştepta pe viitor legat de această problemă, că n-o să ne plătească cei din Uniunea Europeană la infinit floricelele!

You may also like...

Leave a Reply