Electrica ne ia din nou „peste picior“?

La blocurile de locuinţe citirea contoarelor de către personalul autorizat al Electrica e programată cu o precizie matematică exact în zilele şi la orele în care toată lumea e la serviciu. Adică nimeni nu e acasă, decât pensionarii sau copiii însoţiţi de vreo doică. Trecând peste acest impediment minor, avem acum de-a face cu o problemă mult mai importantă! De curând în majoritatea blocurilor din cartierele oraşului nostru au fost schimbate contoarele vechi care măsurau consumul de energie electrică. În locul lor au fost montate nişte aparate noi, poreclite de locatari „contoare americane“, pentru că nimeni nu ştie ce hram poartă şi nici măcar cum se poate citi indexul care arată valoarea energiei electrice consumate. Într-o succesiune de câteva secunde afişajul acestor contoare arată data, ora, temperatura de afară şi înăuntru şi multe alte cifre pe care poate doar specialiştii să le cunoască. În această succesiune se strecoară şi cifra care arată consumul real de energie electrică. Dar cine s-o ştie? A devenit un obicei ca atunci când locatarii nu sunt acasă aceştia să lipească pe uşa apartamentului un bileţel cu numele de familie şi indexul contorului. Asta se întâmpla în vremurile bune, în care se putea citi contorul omeneşte. Dar de când cu noile contoare am avut parte de o întâmplare a la Stan şi Bran.

Într-un bloc din cartierul Sf. Ilie oamenii de bună credinţă au citit contorul (crezând că cifrele respective înseamnă consumul real de energie) şi au lipit bileţele pe uşi în ziua anunţată pentru citire. Tragedie mare! Cifra despre care locatarii au crezut că înseamnă consumul era cu totul altceva. Astfel încât reprezentantul asociaţiei de proprietari ce însoţeau persoana autorizată de la Electrica pentru citirea contoarelor au murit de râs comparând cifrele. O persoană de la etajul IV consumase energie electrică într-o lună cât n-a produs Porţile de Fier în doi ani, iar un locatar de la etajul II avea de plătit vreo 50.000 de euro despăgubiri că a consumat curent cât pentru 1500 de ani.

O familie formată din trei persoane – ca majoritatea din astfel de blocuri – ar avea de plătit cam câtă energie s-ar produce dacă cineva ar da drumul la capacitate maximă barajului de la Assuan. (N.R. Unul din cele mai mari baraje şi unităţi hidroenergetice din lume). Evident, o chestie ridicolă. Până şi reprezentantul Electrica a zis că lasă baltă citirea şi că o să vină să vadă care e situaţia… după Anul Nou. Până atunci rămâne să ne descurcăm cum putem şi să consumăm cât ne trebuie. Nu se ştie dacă vom plăti „pauşal“ sau „estimat“, dar rămânem cu satisfacţia că avem în casă un instrument de măsură de mare precizie: „contor american“…

You may also like...

Leave a Reply