Sarcini noi pentru operatorii de caracatiţe: „Ce căutaţi la noi în Sinaia, măi, turiştilor?“

Asfaltăm, asfaltăm şi iar asfaltăm. Tocmai când credeam că centrul este gata      ne-am trezit cu el super blocat zilele trecute! Ştiam că au fost turnate cele trei straturi de asfalt pe bulevardele centrale, dar, când colo, iarăşi socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din piaţă. Însă, blocarea bulevardelor centrale a coincis şi cu o acţiune în mare forţă a operatorilor de caracatiţe. 

Atât şefii lor, cât şi aceştia şi-au dat seama că o asemenea „sforţare“ edilitară poate fi un bun prilej pentru a justifica (legala?) operaţiune de blocare a roţilor celor care încă mai îndrăznesc să oprească şi să parcheze în Sinaia. A fost o operaţiune de mare anvergură! N-a lipsit nici poliţia care, la rândul ei, probabil că şi-a frecat mâinile satisfăcută ca a putut să completeze câteva foi din chitanţierele cu amenzi. S-ar putea să fi fost o acţiune amplă, conjugată a celor două aprige forţe ale statului de drept care au respectat, bineînţeles, ordine primite de… „foarte sus“. Nimeni n-a reuşit să scape vigilenţei acestora, deşi… lucrurile nu sunt tocmai „ca la carte“. Oraşul e făcut zob de doi ani de când se lucrează la şantier, iar despre locurile de parcare, mai bine zis despre marea lor insuficienţă, nu are loc să mai pomenim. Important este, cel mai probabil, să se adune câţiva firfirei, mărunţiş, la bugetul local. Izgonim turiştii şi ne mulţumim cu un pumn de bănuţi, dar nu vedem ditamai bârna ce ne stă în ochi. Vrem să împrumutăm 8 milioane de euro pentru o telegondolă fără rost, doar pentru că aşa vor „ei“, să facă proiecte megalomanice… Asta NU se vede! De data aceasta s-a colaborat fructuos. Amendă de la poliţie şi de la operatorii de caracatiţe plus roţile blocate în ziua „ruinată“ unor amărâţi de turişti.

You may also like...

Leave a Reply