De ce este PNL-ul un partid comunist…

Au trecut aproape 25 de ani şi tot n-am scăpat de acest flagel! Cel puţin la noi, în Sinaia, simptomatologia este aceeaşi. Ba, mai mult, parcă lucrurile se agravează pe zi ce trece, acum, că puterea locală începe să se simtă din ce în ce mai tare împinsă în corzi! Atitudinea „părintelui oraşului” este cât se poate de elocventă în acest sens, iar exemplele nu lipsesc! De fapt, nici nu credem că ar încăpea în spaţiul pe care-l avem la dispoziţie… Interesele de grup restrâns sau cele personale sunt pe primul plan, jaful generalizat în oraş a devenit o a doua natură, iar relaţiile cu iz de cumetrie au intrat deja de ani buni în firescul lucrurilor. Puterea locală geme deja de „cuvenitişti” (de la sintagma „a i se cuveni”). Parvenitismul, nepotismele, abuzurile mascate sub stindardul grijii pentru oraş sau pentru cheltuirea banului public nu mai au mult şi vor fi ridicate la rang de virtuţi…

În contextul celor descrise, faptul că un tânăr „fan” al lui Vlad Oprea s-a apucat să jumulească afişele electorale ale lui Victor Ponta, ne dă măsura comunismului din Sinaia. Ce oare ar mai fi de mirare în aceste vremuri în care Vlad Oprea a decis că, în Sinaia, poate să taie şi să spânzure după bunul lui plac? A devenit foarte limpede faptul că expresii precum „egalitate în drepturi” sau cuvinte gen „democraţie” s-au golit aproape complet de sens pe meleagurile noastre! Aici atitudinile şi caracteristicile de bază ale comunismului nu numai că nu au dispărut, ci se pare că proliferează chiar ameninţător! Departe de noi exagerările răuvoitoare. Nu ne putem însă ascunde de adevăr. Oraşul trăieşte, simte, suferă din pricina acestor lucruri, pe care, oricât ar vrea puterea locală, nu le poate „cosmetiza” în folosul ei sau măcar ca să iasă basma curată.

De fapt, dacă e să analizăm situaţia la rece, putem observa că la Sinaia, graţie căpuşelor aciuate pe lângă „el lider maximo”, se conturează din ce în ce mai pregnant un sumbru neocomunism feroce! Alimentat, desigur, de setea de putere şi neobosita rapacitate… N-ar fi oare momentul, după atâţia ani, să „învăţăm să spunem NU”?

Un articol de Eduard Costin Papadopol

You may also like...

Leave a Reply