Ultimul bloc social, o „bombă“ electorală?

Ne aflăm în pragul iernii lui 2014. Un calcul simplu ne arată câţi ani au trecut din momentul în care puterea locală promisese că va da în folosinţă TOATE blocurile sociale, respectiv cele trei de pe strada Spitalului şi cele două de pe Aleea Kusadasi. Problema trebuia rezolvată până la finele lui 2009 cel târziu. Până în 2014 e o distanţă mare ca timp. E un interval foarte lung pentru cei ce au nevoie de aceste locuinţă şi încă după atâţia ani de promisiuni aşteaptă ca ultimul bloc să fie dat în folosinţă. Mai este nevoie oare să spunem că banii pentru finalizarea acestui imobil au fost daţi puterii locale de către ministerul de resort, încă de pe când lucrările trebuiau finalizate?

Puterii locale, din câte se vede, nu-i pasă nici de sinăieni, nici de oamenii cu grave probleme locative, nici de aducerea la îndeplinire a promisiunilor deşarte cu care efectiv a împuiat capul tuturor… Interesele politicienilor şi a unui grup restrâns de acoliţi care se învârt în jurul puterii e tot ceea ce contează pe lumea asta pentru cei care, acum, din nefericire, au pe mână conducerea destinelor oraşului?

You may also like...

Leave a Reply