Şantierul, tot „după ureche“?

Nu ne-am pus în gând să reiterăm niciodată zisele puterii locale de prin broşuricile electorale pe care le-a pus sub nasul oamenilor la alegerile locale din 2012. Pe atunci era de înţeles. Orice „gogoaşă“ electorală putea fi comestibilă, asta în traducere liberă însemnând voturi în plus pentru puterea locală.

Şi iată că cei ce au mizat pe „stimpatia“ unei părţi a electoratului sinăian n-au greşit deloc. Oamenii au votat crezând că le va fi mai bine. Şi chiar i-am întrebat pe sinăieni într-o ediţie anterioară a publicaţiei noastre dacă acum, că puterea locală a sfărâmat şi betonat la loc centrul, le e mai bine. N-a catadicsit nimeni să ne răspundă şi, oricum, bănuiam că acesta va fi rezultatul. E vorba şi de curajul asumării răspunderii, ceea ce pe la noi e un lucru destul de rar.
Din câte se vede lucrările la Marele Şantier merg – vorba anecdotei – „dacă le-mpingi“.

Ce-i drept, ai noştri le-mping tare din urmă, doar doar nu ne-o apuca iarna şi ne-om trezi cu centrul refăcut. Ştiinţific vorbind, e greu de crezut că dacă „dai rasol“ vei avea o lucrare de bună calitate, chit că o bifezi la termen. Deja s-au depăşit multe termene, aşa că…

Pe bulevardul Republicii s-a asfaltat zor-nevoie. Constructorii au dat în brânci cu lucrările, probabil fiind forţaţi de şefi să termine treaba la un termen limită.
Vine iarna! E limpede! Dar asta nu înseamnă că tot noi, cetăţenii contribuabili, trebuie să plătim pentru anumite ciudăţenii edilitare sau greşeli grave de manufactură ale gălăţenilor, braşovenilor sau cine ştie căror maramureşeni li s-au mai oferit locuri de muncă pe la noi pe şantier.
Era vorba să rămânem făcă stâlpii vechi şi să ne bucurăm de cei noi, adică de nişte ţevi vopsite într-o culoare mâhnire cu două becuri în capăt. Noul sistem de iluminare din Sinaia funcţionează în paralel cu cel vechi.
Ce-o să ni se întâmple? Vom plăti din nou pentru spargerea asfaltului ca să scoatem stâlpii vechi? Nu trebuiau făcute lucrurile într-o oarecare ordine? Probabil că nu, din punctul de vedere al administraţiei noastre locale. Pentru că lucrări în plus înseamnă bani în plus. Adică bani cheltuiţi în plus din partea cetăţenilor şi probabil comisioane în plus pentru….

Folosim acest prilej pentru a invita pe toţi cei care au ceva de spus legat de Sinaia, de viaţa lor în Sinaia, de modul în care Sinaia „trăieşte“ şi de modul în care cei ce o conduc ştiu să o facă să trăiască (sau poate nu). La fel ca cei ce iubesc desenele animate, ne adresăm unei categorii largi de public, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 88 de ani. Probleme sociale nu ne lasă reci, nu suntem indiferenţi la ele, dar fiind convinşi că nu putem acoperi toată această întinsă „plajă“, rămânem deschişi spre dialog şi oferim cu generozitate spaţiu editorial pentru toţi cei care se confruntă cu astfel de probleme şi vor să-şi spună păsul. Am făcut această intervenţie datorită faptului că simţim din ce în ce mai acut o „deschidere“ uluitoare a administraţiei locale către problemele cetăţeneşti.
Vă aşteptăm la redacţia noastră cu sugestii, idei, comentarii, gânduri. Asta dacă nu vă este teamă!

You may also like...

Leave a Reply