Consilierii locali s-au întâlnit brusc în şedinţă „de îndată“: Revine pe tapet problema construirii noului spital orăşenesc !

La sfârşitul săptămânii trecute executivul sinăian a fost convocat să se întâlnească într-o aşa-numită şedinţă „de îndată“ pentru a decide o problemă care priveşte în mod direct sănătatea sinăienilor şi a oamenilor din alte localităţi adiacente. Problemă care a fost tărăgănată de toate administraţiile locale ce s-au succedat la conducerea Sinaiei în ultimii douăzeci şi ceva de ani.

V-aţi dat seama, bineînţeles, că este vorba despre construirea noului spital al oraşului ale cărui ruine zac de atâta vreme, deşi acesta este un obiectiv de maximă importanţă din domeniul sănătăţii publice.

Astfel Consiliul local sinăian a avut pe masa de lucru un proiect de hotărâre ce are în vedere aprobarea continuării asocierii dintre judeţul Prahova – prin Consiliul Judeţean, şi oraşul nostru – prin Consiliul Local, în vederea realizării obiectivului Construire Spital Orăşenesc Sinaia. Prin fructuoasa colaborare cu cei de la judeţ oraşului nostru i-a încăput pe mână, cu această ocazie, o sumă deloc de lepădat, în valoare de 52.000 de lei. Aceasta reprezintă contribuţia judeţului pe anul 2014. Tot legat de cifre ar mai fi de menţionat faptul că realizarea noului spital se face prin co-finanţare. Contribuţia bugetului local sinăian la acest obiectiv este în valoare de 10% din suma alocată de Consiliul Judeţean, adică 5200 de lei.

În loc de încheiere am vrea să ştim şi când oare va intra pe uşa spitalului primul pacient. Pentru că de plimbatul hârtiilor şi de tot soiul de proiecte, proiecţele, proiecţaşe, hotărâri, aprobări şi asocieri suntem cam sătui. E şi normal, după atâţia ani de aşteptare zadarnică! Deja ne punem întrebarea dacă această instituţie sanitară va putea fi folosită la capacitate maximă pentru câştigarea de capital electoral, căci după cum merge treaba e greu de crezut că lucrările vor putea fi finalizate şi spitalul dat în folosinţă până la mijlocul lui 2016…

You may also like...

Leave a Reply