O fi pus cineva ochii pe clădirea fostei policlinici ?

Suntem foarte curioşi să aflăm ce destin va avea în viitorul apropiat… şi mai încolo imobilul în care a funcţioat policlinica?

În momentul de faţă constatăm că o clădire cu o arhitectură superbă zace într-o paragină fără margini, de fapt ca multe alte lăcaşuri de acest gen de prin Sinaia abandonate din cauză că au fost retrocedate proprietarilor de drept, dar nu le mai pot repara sau aştepta să le vândă, ori cine mai ştie ce altceva…

Dreptul de proprietate e sfânt şi aderăm cu toată forţa la această prevedere legală. Însă, intervin anumite mici probleme atunci când asemenea imobile sunt pur şi simplu lăsate să se degradeze ireparabil sub imperiul ruinei pentru că nimeni nu mai are vreo treabă cu ele.

În cazul de faţă puterea locală este foarte secretoasă. O fi fost retrocedat imobilul în cauză foştilor proprietari? Cine să ne răspundă? Dacă da, atunci de ce nu sunt respectivii obligaţi, conform legii, să nu lase să se transforme clădirea într-o văgăună pentru că se află în mijlocul oraşului. Dar dacă e să ne gândim bine, câte astfel de lucruri nu se întâmplă în Sinaia.

You may also like...

Leave a Reply