Taxa de vizitare a Parcului Natural Bucegi, o iniţiativă binevenită sau o nouă piedică în drumul turiştilor ?

Celor care-şi estimează o linie de coborâre, dorindu-se turişti pe munţii Văii Superioare a Prahovei, le este destul de greu să facă acest lucru în special datorită condiţiilor nu tocmai prielnice pe care persoanele abilitate să pună la dispoziţie aceste mijloace o şi fac într-adevăr.

Mai nou, am luat la cunoştinţă faptul că în masivul Bucegi s-a instituit, cel puţin, până în prezent, o nouă taxă pe care o considerăm de neluat în seamă pentru mulţi dintre noi. Dar pe care un număr mare dintre turiştii care se apleacă parcursului turistic din aceşti munţi nu o resimt foarte categoric.

Cinci lei pentru vizitarea Rezervaţiei Naturale nu e un lucru foarte semnificativ în economia nimănui. Sfidarea este însă mare. Normal ar fi ca atunci când plăteşti aceşti bani pentru a te bucura de minunile din Parcul Natural Bucegi să nu întâlneşti tot soiul de şmecheraşi cu atv-uri şi să-ţi înfunde nările „x“ sau „y“ doar pentru că, pur şi simplu, sunt prieteni cu, şi cu, şi cu…

Nou introdusa taxă a fost îndelung comentată şi nici în momentul actual nu este agreată de prea multă lume, fiind considerată ba prea consistentă, ba insuficientă pentru a putea deveni o adevărată resursă a ceea ce se doreşte să se facă cu banii rezultaţi din ea. În orice ţară civilizată se întâmplă astfel de lucru. Dar pentru că noi trăim în România, vă promitem că vom reveni cu amănunte pertinente legate de această problemă.

You may also like...

Leave a Reply