Violent accident de circulaţie în zona Haltei CFR. În weekend DN1 şi-a cerut din nou tributul!

Curba din zona Haltei CFR a devenit de multă vreme un loc cu o faimă aproape înspăimântătoare pentru conducătorii auto. Evenimentele rutiere care se petrec în această zonă nu sunt nici pe departe o raritate, deşi dacă ar fi să  ne luăm după lăţimea carosabilă de pe porţiunea de drum respectivă, ar trebui ca acestea să fie nişte întâmplări absolut rarisime. Rămâne însă problema neglijenţei la volan a unor conducători auto care cred că şoseaua le aparţine…

Din nou excesul de viteză s-a dovedit a fi un factor cât se poate de nociv. Statistic vorbind, aceasta stă la baza producerii unui procent cât se poate de însemnat din evenimentele rutiere care au loc. Un astfel de eveniment nedorit s-a produs duminică la prânz în curba din zona Haltei CFR, loc de altfel renumit pentru asemenea incidente care nu de puţine ori au urmări – dacă nu întotdeauna dintre cele mai grave, cel puţin destul de serioase. Neadaptarea vitezei de mers la configuraţia drumului a făcut ca un autoturism cu cinci ocupanţi să se răstoarne. Autovehiculul a plonjat peste marginea drumului căzând în spaţiul adânc de mai bine de un metru aflat între limita carosabilului şi imobilul alăturat. Din fericire, de data aceasta numai autovehiculul a avut de suferit, ocupanţii acestuia scăpând teferi. De fiecare dată când avem de-a face cu astfel de evenimente rutiere în zonă, drumul de acces al locatarilor rămâne plin de cioburi, fiare contorsionate şi alte resturi specifice. Bineînţeles oamenii sunt nevoiţi de fiecare dată să se mobilizeze cu mături şi făraşe şi să vină cu mic, cu mare, să facă curat la locul faptei, de parcă ei ar fi răspunzători de ceea ce se petrece.

You may also like...

Leave a Reply