Să mai şi râdem…

– De ce ai furat maşina asta?
– Mă gândeam că nu are stăpân.
– De ce?
– Păi, stătea la poarta cimitirului.
***
– Nu am nici un folos după câinele ăsta! se plânge Gheorghe vecinului său.
– Cum? Nu păzeşte casa?
– Nu chiar. De exemplu, noaptea trecută a lătrat atât de tare încât n-am auzit că au venit hoţii.
***
Trei ardeleni s-au întâlnit într-un bar, iar după o jumătate de oră, unul dintre ei spune uitându-se pe geam:
– Cred că o să plouă!
După o altă jumătate de oră de tăcere, al doilea ardelean spune:
– Nu cred…
După o nouă jumătate de oră de linişte, al treilea ardelean exclamă:
– Dacă vă mai certaţi, eu mă ridic de la masă şi plec!
***
– Părinte, ieri am ucis un politician.
– Fiule, mărturiseşte-ţi doar păcatele, nu şi faptele bune.
***
Lupul şi iepurele găsesc un sac mare plin cu mâncare în pădure, imediat au început să se certe cine să ia sacul. La un moment dat lupul propune:
– Mă iepurilă, hai să facem aşa, sacul va reveni celui care reuşeşte dintr-o lovitură să-i scoată celuilalt mai mulţi dinţi.
Iepurilă imediat a căzut de acord cu propunerea. Lupul zice:
– Hai tu primul.
Îşi face iepurele elan şi îl plesneşte peste bot pe lup din toată puterea încât acesta cade lat la pământ. Se scoală lupul, scuipă dinţii, îi numără şi zice:
– Şase.
După asta, îl apucă lupul de urechi pe iepure şi îi aplică aşa o lovitură că mai mai să-i rupă urechile. Scuipă iepurilă dinţii, numără:
– Patlu.
– Cum mă patru, imposibil! – se miră lupul…
– Pana mea, patlu, dacă doal patlu dinţi aveam?!
***
Un turist în vacanţă îl întreabă pe un localnic dacă sunt crocodili în apă.
Acesta îi răspunde ca nu.
Turistul începe să înoate şi observă nişte pete întunecate în apă, la câţiva metri de el. Se întoarce spre localnic:
– Sigur nu sunt crocodili aici?
– Nu, că le e frică de rechini.
***
Se întâlnesc doi vechi prieteni:
– Ce mai face papagalul tău?
– Din păcate a murit…
– De ce? Era bolnav?
– Nu, a murit de ciudă. De când m-am însurat, el nu a mai scos o vorbă în casă, nu reuşea să o depăşească pe nevastă-mea!
***
Un vultur stătea de câteva ore degeaba pe o cracă într-un copac. Un cocoş vine şi îl întreabă:
– Pot să stau şi eu ca tine lângă copac să mă odihnesc?
– Da, îi răspunde vulturul, de ce nu!
Aşa că se aşează şi cocoşul să se odihnească.
Dintr-odată apare o vulpe şi-l înhaţă.
Morala: Ca să stai şi să nu faci nimic trebuie să stai foarte, foarte sus!
***
De ce a luat studentul 5 la examen
La examen un student ia un bilet – nu ştie.
Ia altul – iarăşi nu ştie.
Al treilea – de asemenea…
Şi aşa al patrulea, al cincilea…
Profesorul îl opreşte şi îi dă nota 5.
Ceilalţi studenţi se revoltă:
– Pentru ce?
– Cum pentru ce?
După cum caută, înseamnă că ştie ceva…

You may also like...

Leave a Reply