Stagiunea Muzicală de la Buşteni şi-a reintrat în drepturi

DSCN6942

Sâmbătă, 10 ianuarie 2015, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” a avut loc deschiderea Stagiunii Muzicale 2015 de la Buşteni, cu recitalul „Vis de ianuarie”. Programul a fost unul generos atât ca durată – peste două ore – cât, mai ales, din punct de vedere al conţinutului Sopranele Ştefănica Baitan şi Larissa Ciulei, mezzosoprana Lăcrămioara Crihana şi baritonul Florin Petre, acompaniaţi la pian de prof.dr. Diana Spânu, au interpretat cu virtuozitate arii celebre din operele unor la fel de celebri compozitori ca: G.Rossini, V.Bellini, G.Verdi, J.Strauss, Ch. Gounod, G.Bizet, Fr.Schubert, M.Glinka, G.Puccini, P.Mascagni, E.Kalmann ş.a., iar publicul aflat în sală i-a răsplătit cu aplauze şi flori. Joi, 15 ianuarie 2015, tot la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, au fost aniversaţi cei 165 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu printr-o seară de muzică şi poezie. Cu această ocazie au avut loc recitări din versurile eminesciene, dar şi a altor poeţi, au fost interpretate melodii pe versurile lui Eminescu. De asemenea, au avut loc alocuţiuni prin care a fost evocată personalitatea Luceafărului culturii româneşti.

You may also like...

Leave a Reply