Cât se cheltuie şi la cine ajung banii destinaţi deszăpezirii oraşului?

DSCN7954

An de an mai marii noştri rămân sideraţi în faţa faptului că la Sinaia, cum vine sezonul rece, ninge. Din câte ştim acesta este un fenomen meteorologic absolut normal al sezonului alb. Ceea ce nu este normal este faptul că niciodată autorităţile locale nu aduc la cunoştinţa opiniei publice sumele exacte care sunt cheltuite iarnă de iarnă pentru deszăpezire. La cât oare se ridică aceste cheltuieli? Şi, deopotrivă, suntem curioşi să aflăm unde anume, la cine ajung banii respectivi? Din câte ştim, astfel de informaţii pot fi sau, mai bine zis, ar trebui făcute publice pentru corecta informare a cetăţenilor contribuabili. Ceea ce ne încurcă foarte tare este mirarea fără măsură a celor responsabili. Dacă ploua cu broaşte am mai fi înţeles că e ceva anormal. Dar, iarna, să ningă şi străzile, trotuarele, oraşul să fie copleşite sub o grea mantie de zăpadă e ceva absolut firesc. Mai mult decât atât, iarna 2014-2015 trebuie să recunoaştem că până în momentul de faţă a fost una cât se poate de blândă, care nu a pus sub nici un fel probleme, decât poate decât vreo două, trei zile! Dar nu e neapărat nevoie să ningă abundent şi să ne sufocăm sub nămeţi astfel încât siguranţa circulaţiei rutiere să fie pusă sub semnul întrebării. Lapoviţa, ploaia, carosabilul ud, bineînţeles că îngheaţă peste noapte şi în acest mod simplu foarte multe dintre drumurile sinăiene care par curate la prima vedere se transformă în adevărate pojghiţe de gheaţă pentru care nici cel mai performant autovehicul nu are cauciucuri în aşa fel încât să-i facă faţă. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, există două feluri de anvelope: de vară şi de iarnă. Dar anvelope pentru gheaţă încă nu s-au inventat, iar cele prevăzute cu lanţ sau ţinte de metal paradesc maşina la modul categoric. Mai bine te chinui să mergi pe jos sau cu transportul în comun… Trecând peste aceste impedimente ale sezonului rece, e cazul să ne punem anumite întrebări fireşti legate de cei ce „gospodăresc” acest oraş. E vorba de edilii noştri, de bravii noştri consilieri locali care se întâlnesc la ordin cam o dată pe lună pentru a discuta anumite proiecte de hotărâre ce vizează aspecte importante din viaţa noastră. Şi pentru că unul dintre acestea reprezintă şi dificultatea deplasării cu mijloace rutiere pe străzile sinăiene în fiecare iarnă, suntem curioşi să aflăm câţi dintre consilieri au luat iniţiative legislative legate de îmbunătăţirea problemei expuse? De curiozitate, stimaţi consilieri, ce sumă aţi aprobat pentru achiziţionarea de material antiderapant de către firma (?!?) care se ocupă cu deszăpezirea Sinaiei? Cum arată programul pe care ar fi trebuit să-l propuneţi (sau l-aţi propus) de curăţare a străzilor din cartierele în care acestea au un grad de înclinare semnificativ, iar gheaţă le face absolut impracticabile? A fost desemnată cumva o comisie care să se ocupe de această gravă problemă? Vă pasă? Există un comandament de urgenţă pentru situaţiile de acest gen? Aşteptăm doar SMURD-ul să ia vreun rănit de la vreun accident de circulaţie, căci consiliul local preferă să stea liniştit la căldurică şi să-şi ia indemnizaţiile când vine bugetul. Vă pasă de Sinaia foarte tare după cât se vede. Nu-i mai bine în Austria? Drum bun!

You may also like...

Leave a Reply