Curăţenia oraşului şi gradul de civilizaţie…

Sincer, n-am crezut să ajungem într-aşa un hal. Nu am fost şi nu vom fi niciodată caracterizaţi de rigurozităţi anglo-saxone ori de rafinamente franţuzeşti, dar nici n-am crezut că vom ajunge să ne adâncim până la gât în haznaua delăsării şi a lentorii orientale. Fotografia din imagine considerăm că este elecventă pentru afirmaţiile făcute mai înainte. Dacă e pur şi simplu să ne reamintim de comunităţile care convieţuiau în Sinaia de-acum un secol sau două vom constata că nu merităm ceea ce ni se întâmplă, mai ales că autorităţile locale au luat măsuri intransigente şi acum avem posibilitatea colectării în mod civilizat a diferitelor tipuri de deşeuri. La noi nu se poate face nimic cum trebuie. Nimic nu se poate înscrie sub imperiul a ceea ce vrem să descriem prin cuvântul civilizaţie. Totul e o bălmăjeală. Recipiente uriaşe, mai înalte decât un stat de om, pentru colectarea selectivă a gunoaielor şi, împrejurul lor, puzderie de resturi menajere aruncate de-a valma pe care le răscolesc câinii. Este incredibil, dar iată că, din nefericire, este adevărat. Asta ni se întâmplă sub privirile nepăsătoare ale puterii locale şi ale celor responsabili să rezolve această problemă.

You may also like...

Leave a Reply