Proiectul bugetului local, din nou, la „limita imposibilului“?

DSCN4974

Fără doar şi poate bugetul local este o chestiune de maximă importanţă. Gospodarii urbei au sarcina de a se îngriji pentru ca acesta să fie elaborat aşa cum se cuvine, cât mai repede cu putinţă astfel încât oraşul să ştie pe ce drumuri financiare păşeşte în noul an în care abia am intrat. Nici nu vrem să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat anii trecuţi, atunci când bugetul sinăian a fost „elaborat” la limita imposibilului. Nu mai era mult să se întâmple un mare necaz. Bineînţeles vorbim din punct de vedere al termenelor legale în care acest act normativ trebuie supus judecăţii Consiliului local şi trebuie adus la cunoştinţa celor ce conduc comunitatea sinăiană. Suntem tare curioşri să aflăm ce se va întâmpla în acest fulminant 2015 datorită faptului că direcţiile politichiei sunt din ce în ce mai controversate, mai alambicate, din anumite puncte de vedere. Puncte de vedere pe care le ştim şi noi şi pe care, vrând-nevrând, le recunosc şi puterea locală. Nu are rost să intrăm în amănunte legat de această chestiune, dar având în vedere măreţele înfăptuiri pe plan edilitar în Sinaia, proiectul de buget pentru 2015 nu ar trebui să se lase nicidecum aşteptat, aşa cum s-a întâmplat anul trecut… Să nu uităm nici că 2016 este an electoral. Ne vom confrunta cu nişte alegeri locale ce nu vor fi deloc „uşoare”, nici pentru…, nici pentru… Pe cale de consecinţă, apariţia cât mai promptă, măcar a unui proiect de buget, la care se mai poate ajusta, ar fi un lucru binevenit. Politicul sinăian, aşa cum e el, (nu întotdeauna avem parte de lucruri bune), ar avea cât de cât ce face. Urbea are urgenţe, are probleme de rezolvat. E nevoie de bani nu numai pentru cine ştie ce proiecte megalomanice. Este nevoie de bani pentru infrastructură, pentru problemele care reclamă rezolvări urgente. Nu numai evenimentele oraşului ne interesează. Raliuri, bâlciuri şi alte asemenea mai pot aştepta. Şi noroc că sunt prin toamnă! Suferă la greu infrastructura de alimentare cu apă, cea de canalizare. Multe drumuri sunt pulbere, deşi în prezentările puterii locale totul arată ca în filme. Tot soiul de programe, progrămele şi progrămuţe se vor ridicate la rang de mare importanţă orăşenească când ele nu sunt, de fapt, nişte vise frumoase ale unor oameni ce pare că din asta trăiesc… Din vise. Sinaia are nevoie de lucruri concrete. Are nevoie de bani pentru rezolvarea problemelor de care suferă. Bugetul înseamnă bani bine cheltuiţi. Cheltuiţi cu cap, cheltuiţi cu zgârcenie dacă e nevoie, cheltuiţi pentru ceea ce trebuie, iar nu pentru anumite proiecte care nu fac altceva decât să aducă capital de imagine mai marilor urbei. Nu de asta avem nevoie. În fine, deocamdată nu ne rămâne decât să aşteptăm proiectul de buget. După care, cu siguranţă, vom avea multe lucruri de comentat. Poate şi surprize…

You may also like...

Leave a Reply