Dacă vrea, puterea locală poate orice! Încă o construcţie cu prea multe semne de întrebare… Cine să le ia profitul de la gură?

Suntem în plină iarnă. Temperaturile nu sunt tocmai potrivite pentru lucrările pe un şantier de construcţii. Dar noi suntem mai cu moţ. Aşa că pe proaspătul şantier înfiinţat de lângă Centrul Cultural Carmen Sylva se lucrează cu frenezie. Muncitorii au salopete şi echipamente noi, de zici că eşti în occident. Ba au şi un motiv de bucurie în plus. După vreo două luni de la începerea lucrărilor, timp în care lucrătorii şi-au făcut nevoile care pe unde au putut, acum se pot lăfăi într-o modernă cabină de toaletă ecologică. Este amplasată chiar în faţa ferestrei imobilului învecinat! Dar fără unele mici sacrifici nu se poate! Interesante sunt metodele de lucru aplicate pe acest şantier. Cu toate că e un frig scrâşnitor, prima echipă de muncitorii sapă un şanţ. Pământul îngheţat şi sfărâmat, evident, pică înapoi în proaspăta săpătură. Vine tare din urmă echipa numărul doi care, cu hei-rup-uri entuziaste, scoate iar pământul afară. Până la noi ordine sau noi… astupări. „Curat Dorel, coane Fănică!”, cum ar spune Nenea Iacu. Această grabă exagerată de a avansa cât se poate de mult lucrările, faptul că se lucrează în plină iarnă, ridică unele semne de întrebare. De ce atâta zor, când termenul de finalizare al lucrărilor este de doi ani? Mai ales că nu e vorba de cine ştie ce construcţie de mare anvergură. E o clădire modestă ca dimensiuni, care poate fi realizată fără probleme în acest interval de timp. Un răspuns mult mai plauzibil şi poate chiar logic, ar fi data viitoarelor alegeri locale. Se pare că firma de construcţii, care dovedeşte atâta „zel şi activitate“, are ordine precise, de undeva de foarte sus. Să nu uităm că acest obiectiv – respectiv Centrul pentru copii aflaţi în situaţii de risc – este una din promisiunile puterii locale din campania electorală din 2012. Deci, dacă ar fi finalizat înainte sau chiar în campania electorală viitoare, puterea locală ar avea un motiv în plus să se bată cu pumnii în piept în faţa sinăienilor. Ar fi o sursă importantă de a-şi atrage un consistent capital de imagine aducător de voturi din belşug. Pe orice şantier este nevoie de energie electrică pentru a pune în funcţiune anumite utilaje. Aici soluţia adoptată de firma de construcţii în cauză a fost una foarte la îndemână. Oameni practici, muncitorii au tras un cablu de curent care alimentează şantierul direct din sediul Centrului Cultural Carmen Sylva, aflat la doi paşi distanţă. Bineînţeles, empiric, ca pe la noi, cu cablul aruncat peste pervazul unei ferestre de la parter… Amplasarea actualului şantier – şi implicit a noului imobil ce se va construi este mai mult decât improprie. Locatarii din imobilul situat în imediata apropiere au de suferit din această cauză. Nu există nici un fel de drum de acces auto până în vecinătatea acestei clădiri. Cu toate astea legea prevede existenţa unui drum de acces – de minim 3,5 metri lăţime! – către orice imobil. E firesc, pentru a se putea asigura accesul facil, în caz de urgenţă, a autospecialelor pompierilor, ambulanţei, etc. În momentul de faţă distanţa de la imobil până la punctul limită de acces auto (în curtea Centrului Cultural!) este de câteva sute de metri… Plus de asta, după începerea lucrărilor, chiar şi deplasarea pe jos pe unica alee îngustă spre imobil e un chin. Un adevărat slalom printre mormane de pământ, şanţuri şi utilaje grele! Probabil că avea dreptate cel care le-a sugerat locatarilor năpăstuiţi să-şi ia elicopter! Ar mai scuti din necazuri… Aşa cum a făcut-o întotdeauna, puterea locală i-a ironizat şi de data aceasta pe sinăienii aflaţi în necaz. Doar nu era să-i ajute! Asta ar fi însemnat să renunţe la construirea acestui obiectiv, care va fi folosit din plin ca momeală electorală la alegerile locale din 2016!

În sfârşit şantierul a intrat un pic în legalitate. A fost montat panoul cu datele de identificare. Însă, problemele, neconcordanţele, persistă! Nu există o schiţă a viitoarei clădiri aşa cum prevede legea! De fapt, tot panoul este empiric, mâzgălit în grabă cu carioca pe un placaj… N-ar fi mare bai! Păcat că data începerii lucrării este POSTDATATĂ – 26.01.2015. Săpăturile au început însă cu mai bine de o lună înainte… Şi, ca un exerciţiu de perspicacitate: ghiciţi cine se află în spatele firmei constructoare,
SC CECRIS CONS PROFESIONAL?

You may also like...

Leave a Reply