Abonamentele GRATUITE îi costă pe sinăieni peste cinci miliarde de lei (vechi)!!!

Actuala puterea locală nu s-a sfiit niciodată să folosească diverse metode pentru a-şi atrage de partea sa un procent cât mai mare din electoratul sinăian. Asta pentru ca să poată beneficia, implicit de voturile acestuia. Pe lângă alte tirade demagogice despre diverse probleme edilitare cu care poate fi captată atenţia electoratului, una deja rezolvată poate avea un impact mult mai mare. Bineînţeles, asta se întâmplă în cazul celebrelor de-acum abonamente GRATUITE pentru transportul în comun de care beneficiază pensionarii sinăieni.

ABONAMENTELE GRATUITE, CÂRLIG ELECTORAL!

În condiţiile actuale, de acută criză economică şi la nivelul la care se ridică majoritatea pensiilor, orice persoană care se înscrie în această categorie şi se vede posesorul unui abonament de autobuz gratuit, cu un număr nelimitat de călătorii, devine ultra-bucuroasă. Şi asta pe termen lung! (Probabil că SC Transport Urban nu împărtăşeşte neapărat acelaşi entuziasm, dar asta-i altă poveste). O singură călătorie dus-întors cu transportul în comun sinăian i-ar face pe pensionari să scoată din buzunar patru lei. Pare pueril, dar pentru unii oameni, dacă economisesc această sumă, contează! Nu pentru toţi, fireşte. Am întâlnit un caz al unei familii de pensionari în care fiecare dintre soţi dispunea de autoturismul propriu cu care se deplasa la nevoie. Dar erau atât de încântaţi de grija de care a dat dovadă puterea locală, cadorisindu-i cu abonamente gratuite, încât ar fi fost dispuşi să-i acorde votul şi dacă ar fi fost organizate alegeri locale în fiecare zi…

DESPRE AVANTAJE ŞI DATORII MORALE

De fapt, ideea nu e nouă şi nu aparţine nici pe departe puterii locale sinăiene. În marea majoritate a localităţilor din această ţară – inclusiv în capitală – pensionarii dispun de abonamente gratuite pentru transportul în comun. Dar pentru că noi suntem mai speciali, puterea locală se foloseşte la greu de acest mare „avantaj” creat pensionarilor, pe lângă micii, sarmalele şi zaibărul fiert date moca. Şi în acest mod simplu are avantajul simpatiei atâtor şi atâtor pensionari în momentele tensionate ale alegerilor locale. Cel mai interesant e modul în care puterea locală a ştiut să „întoarcă din condei” situaţia doar în favoarea ei, ca binefăcătoare a pensionarilor. Electoratului i s-a adus la cunoştinţă că abonamentele gratuite au fost date pensionarilor pentru că puterea locală avea o „datorie morală“ în ceea ce priveşte această categorie vârstnică de sinăieni. O formulă demagogică de mare forţă şi succes, cu siguranţă aducătoare de voturi!

GRATUIT EGAL CU…  CINCI MILIARDE???

În încheierea acestei scurte intervenţii aducem la cunoştinţa celor care vor să înţeleagă ceva, într-adevăr, din cum merg treburile prin Sinaia, cum stăm cu gratuitatea abonamentelor pentru pensionari. Anul acesta din bugetul local se vor cheltui nu mai puţin de 5.200.000.000 lei (vechi) – adică cinci miliarde două sute de milioane – pentru abonamente gratuite. Banii provin de la sinăienii contribuabili, plătitori de taxe şi impozite. Dar aa rândul lor şi pensionarii fac parte din această categorie… Pe cale de consecinţă, într-o anumită proporţie, PENSIONARII ÎŞI PLĂTESC ABONAMENTELE GRATUITE. Nu le dă puterea locală nimic pe gratis! Dar, din păcate, oamenii n-au înţeles lucrul acesta. Şi au votat…

You may also like...

Leave a Reply