Din necunoscutele viitorului Muzeu al Oraşului Sinaia… Ne vor costa rafturile mai mult ca exponatele?

De curând edilii noştri au luat o decizie administrativă importantă legată de Muzeul Oraşului Sinaia… ce va să vină. Lucrările de renovare la clădire au durat, ca pe la noi de altfel, o perioadă foarte lungă de timp. Oricum, nici în momentul de faţă nu sunt încheiate. Din câte am observat tot de o foarte consistentă perioadă de timp, în ceea ce priveşte Palatul Ştirbey care va adăposti viitorul muzeu, se stă cu avânt, elan şi îndârjire. Se pare că exteriorul e finalizat, dar…

DESPRE COSTURILE VIITOARELOR DOTĂRI INTERIOARE

Aşa cum am aflat dintr-un document al administraţiei locale, în momentul de faţă sunt necesare lucrări de amenajare a interiorului acestui imobil, pentru a putea fi pus în valoare ca muzeu al oraşului. Dacă e să ne luăm după modul cum s-a lucrat şi la exterior, precis că tot ceea ce mai este de făcut înăuntru va dura exact până în campania electorală din 2016. De altfel, de ce n-ar profita actuala putere locală şi de această ocazie, ca să mai câştige capital electoral în plus? Pe lângă multe alte lucruri cu care se va lăuda din plin, ar putea fi trecută pe lista realizărilor şi refacerea şi amenajarea ca muzeu a Palatului Ştirbey, nu-i aşa? Legat de sumele ce vor fi cheltuite am constatat că banii destinaţi pentru dotările necesare nu sunt deloc puţini. Suma prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs este de trei miliarde de lei vechi. Probabil că vitrinele, etajerele şi cuiele pentru atârnat planşe costă ceva în ziua de astăzi.

CU CE NE VOM DELECTA PRIVIREA ÎN MUZEU?

Din câte am aflat chiar dintr-un fost oficios al primăriei sinăiene – actualmente defuncta Revistă de veşti bune – deja din iunie 2013 oficialii noştri au demarat un fel de campanie de colectare de la populaţie a unor obiecte care ar trebui să se constituie în expoziţiile permanente ale noului muzeu. Aşa cum, cu siguranţă, multă lume şi-a închipuit, principala gamă a exponatelor o vor constitui fotografiile, hărţile, planurile şi documentele. Acestea din urmă, probabil tot fotografiate ca să fie tema mai amplă. La loc de frunte am înţeles că vor sta şi monedele. Cum e greu de crezut că numismaţii din Sinaia vor da buzna să-şi doneze colecţiile, este posibil să admirăm o expoziţie de jetoane folosite în vremea de glorie a Sinaiei pentru jocurile care se încingeau la mesele de ruletă. Se are în intenţie şi expunerea de „alte bunuri“, care ar trebui să aibă caracter documentar, educativ sau istoric. Bineînţeles, care au legătură cu Sinaia. Din ce se va alcătui această categorie de exponate rămâne să vedem în momentul în care, odată şi odată, muzeul va fi deschis către public. Ca o mică paranteză, probabil că cei de la Cazino se vor milostivi cu câteva tablouri din colecţiile pictoraşilor de mâna a şaptea care atârnă acum pe acolo pe pereţi. Nu de alta, dar să avem cu ce umple spaţiul muzeului… Comparând suma care va fi destinată vitrinelor şi etajerelor cu valoarea exponatelor s-ar putea să avem o surpriză mare! Adică să avem rafturi mai scumpe ca exponatele… Dar până atunci rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul.

You may also like...

Leave a Reply