Curăţenia e la pământ! Nu şi „darea de mână“ a puterii locale… Gunoiul public costă doar… opt miliarde (vechi)!

Orice locuitor al Sinaiei, atunci când este pus în situaţia să comenteze eficienţa societăţii care se ocupă de salubrizarea ora-şului are tendinţa de a-şi pune mâinile în cap. Gestul nu e unul excentric pentru că e suficient să aruncăm o privire prin cartiere, pe la platformele de depozitare a deşeurilor menajere ca să ne facem o idee exactă despre ceea ce se întâmplă. Preţurile percepute de societatea de salubrizare agreată la Sinaia sunt cât se poate de europene ca valoare, doar serviciile sunt însă pretabile mahala-lelor. Deşi trăim în oraşul în care regii şi-au stabilit reşedinţa… Opinia publică s-a lamentat de curând datorită faptului că mai marii urbei sunt nonşalanţi cu banii publici. Au fost cheltuite sume enorme pentru diverse lucruri care nici pe departe nu constituie o prioritate pentru oraş. Să ne reamintim doar de cei opt miliarde de lei arunc… pardon, alocaţi pentru spaţii verzi. Chiar avem nevoie de atâţia bani într-un oraş de munte, unde verdele e culoarea predominantă şi dacă nu vrem?

La fel de multe miliarde pentru gunoi

Nimeni nu s-a stresat că aleşii noştri au aprobat, odată cu proiectul de buget, şi suma de opt miliarde de lei pentru salubrizare. Nu-i cam multişor pentru ce face Urban SA? După cum bine se ştie fiecare cetăţean al Sinaiei (indiferent că locuieşte la bloc sau la casă are un contract încheiat cu societatea de salubrizare) şi plăteşte serviciile respective. În momentul de faţă, referindu-ne doar la locuitorii din blocurile de locuinţe, aşa numitele condominii, suma este foarte consistentă faţă de serviciile oferite.

Cine are nevoie de Urban SA?

Majoritatea platformelor de colectare a gunoiului din cartiere arată mizerabil. Unde sunt oare autospecialele care să colecteze selectiv deşeurile? Unde sunt oare capacele containerelor? De câte ori a venit firma de salubrizare să igienizeze, conform contractului, respectivele spaţii? Dar pentru gestionarea gunoiului public societatea în cauză are nevoie de opt miliarde! Coşurile publice de gunoi sunt o pasăre rară prin Sinaia. Poate să mai fie câteva prin centru. În schimb, prin cartiere au fost trecute demult în patrimoniul „prietenilor“ noştri dintr-o localitate vecină. Fiind făcute din plastic rezistent se pretează foarte bine pe post de butoaie de varză. Iar piesele metalice nu sunt refuzate niciodată de către firmele care se ocupă cu reciclarea .

P.S. Ne miram că dăm opt miliarde pe spaţii verzi. Iată că nici gunoiul public nu e la rândul lui foarte ieftin…

You may also like...

Leave a Reply