La Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni: Spectacol de teatru: „Iona“, de Marin Sorescu

Miercuri, 25 martie 2015, Agenţia de Spectacole „Teatrul Şcolar” din Iaşi, a prezentat pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, spectacolul de teatru „Iona” de Marin Sorescu, în regia şi scenografia lui Nicolae Munteanu de la Teatrul „Fix” din Iaşi.
Publicul format în majoritate din elevi de liceu, s-a bucurat de interpretarea magistrală a personajului Iona de către actorul ieşean, plecând de la spectacol, cu siguranţă, mai câştigaţi, întrucât piesa lui Sorescu poate fi un subiect de examen la bacalaureat.
Marţi, 31 martie 2015, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni împreună cu Editura „Trei” din Bucureşti a organizat la Colegiul „Kalinderu” din Buşteni lansarea carţii „40 de zile” a scriitoarei Chris Simion. Cartea, apărută la Editura „Trei”, este un pasionant roman-basm fiind un joc al introspecţiei şi al regăsirii sinelui într-o lume atinsă de absurd şi inconsistenţă. Cartea „40 de zile”, scrisă în 40 de zile, va fi lansată în 40 de localităţi (Buşteniul, iată, este una dintre ele), în cadrul a 40 de întâlniri cu cititorii şi va fi distribuită în 40 de librării. Autoarea, membră a Uniunii Scriitorilor din România, se află la a şaptea carte, fiind considerată de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră”. Este, de asemenea, semnatara a peste 30 de spectacole de teatru în calitate de regizor. Săptămâna aceasta va fi definitivată oferta noastră în cadrul programului naţional „Şcoala altfel”, care se va derula în perioada 06-10 aprilie 2015. Cu titlu informativ, putem anunţa că vom avea, la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, piese de teatru, recitaluri şi audiţii muzicale, tradiţionalul concurs de încondeiat ouă de Paşti „Un ou frumos pentru Hristos, precum şi vizite la Centrul Cultural. În cadrul acestor vizite, elevii vor putea viziona expoziţia de goblenuri „Icoane şi flori” deschisă în perioada sărbătorilor pascale, precum şi expoziţiile permanente de sculptură. Vor putea lua contact şi cu spaţiile în care se desfăşoară diversele activităţi aplicative destinate lor.

You may also like...

Leave a Reply