Programul Naţional „Şcoala Altfel” la Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Buşteni

Marţi, 31 martie 2015, Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni împreună cu Editura „Trei” din Bucureşti, au organizat la Colegiul „Kalinderu” din Buşteni lansarea carţii „40 de zile” a scriitoarei Chris Simion. Volumul se constituie într-un pasionant şi foarte atractiv roman basm. Autoarea l-a gândit ca fiind un fel de joc al căutării interioare şi al regăsirii de sine în lumea zilelor noastre atât e mult afectată de paradoxul absurdului şi nefirescu inconsistenţei. Auditoriul prezent la lansarea cărţii – în mare parte tineri – a fost realmente captivat de prezentarea făcută de autoare.
***
Săptămâna aceasta, în perioada 6-10 aprilie 2015, Centrul Cultural „Aurel Stroe” vine cu următoarele oferte de activităţi în cadrul Programului Naţional„Şcoala altfel”:
– miercuri, 8 aprilie 2015, ora 11.00 – audiţie muzicală pe tema „Dragostea în muzica clasică” – moderator domnul prof. Marin Guşter,
– miercuri, 8 aprilie 2015, ora 12.30 – Concert educativ pentru copii mari şi mici „Orice meserie este cu … cântec”, susţinut de Ana şi Ciprian Hetea din Timişoara la pian şi alte instrumente surpriză;
– joi, 9 aprilie 2015, între orele 10.00 şi 13.00 – Concurs de încondeiat ouă de Paşti – „Un ou frumos pentru Hristos”;
– vineri, 10 aprilie 2015, ora 12.00, – recital de pian cu Sonia Pigot din Tasmania.
În fiecare din cele cinci zile ale programului „Şcoala altfel”, Centrul Cultural „Aurel Stroe” este disponibil vizitării cu expoziţia de goblenuri „Icoane şi flori” deschisă în perioada sărbătorilor pascale, precum şi expoziţiile permenente de sculptură, dar elevii vor putea lua contact şi cu spaţiile în care se desfăşoară diversele activităţi aplicative destinate lor.
„Suntem deosebit de încântaţi că putem veni în sprijinul tinerilor din Buşteni, şi nu numai, cu astfel de manifestări atractive, dar în primul rând folositoare formării lor ca oameni“, a declarat Constantin Spurcaciu, directorul Centrului Cultural.

You may also like...

Leave a Reply