Rubrica de veşti bune: Avem adăpost. Pe când şi o bancă, două?

În sfârşit, autorităţile locale au venit în sprijinul celor care călătoresc cu transportul în comun cu un nou adăpost în caz de intemperii. Deşi arhitectura acestor rustice adăposturi pentru călători este uşor „diafană“ încât, stând înăuntrul ei, nu eşti ferit complet nici de vânt şi nici de rafalele puternice de ploaie ori ninsoare, tot e bine că se face ceva şi acestea există. Cea din imagine era mai mult decât necesară, fiind amplasată pe aleea din faţa cimitirului Şeţu. Ea fusese promisă sinăienilor cu mai mult de doi ani în urmă. Adică la alegerile locale din 2012. Cum la noi deja s-a împământenit ca de la promisiune la faptă intervalul de timp care trece să fie foarte lung, nu mai are rost să ne mirăm, bineînţeles în cazul în care se realizează într-un final obiectivul. De aceea am considerat că e o veste bună pentru sinăieni că nu vor mai aştepta autobuzul în ploaie. Se pare că în viitorii ani vor fi montate în interior şi două bănci, ca în restul staţiilor, pentru a facilita călătorilor aşteptarea.

You may also like...

Leave a Reply