Iată pe mâna cui a încăput Sinaia! Banii lipsă de la Transport Urban, acoperiţi cu bunurile oraşului

Se pare că de curând Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (temutul A.N.A.F.) a făcut o vizită cu scopul de a arunca o privire prin documentele şi bilanţul contabil de la SC Transport Urban Sinaia SRL. Inopinat sau nu, cert este că acest control a scos la iveală anumite deficienţe. Din acest motiv societatea de transport sinăiană s-a văzut nevoită să ceară rapid ajutorul puterii locale, care o protejează întotdeauna la nevoie cu multă atenţie. Oricine ar putea admite că neregulile pe care A.N.A.F.-ul le-a descoperit de curând în „vistieria” SC Transport Urban Sinaia SRL sunt datorate unor inacceptabile, dar pure şi simple greşeli de contabilitate primară. Persoana în cauză însă s-ar dovedi suferind de naivitate cronică! Chiar admiţând unele erori umane (numai cine nu munceşte nu greşeşte, nu-i aşa?) în actele contabile ale acestei societăţi, tot nu e în regulă! Asta pentru că nu e vorba de nişte sume modice, sau de o chestiune singulară. În acelaşi context, dacă e să ţinem cont şi de achiziţia pentru uzul conducerii SC Transport Urban a unei limuzine cu preţ exorbitant (faţă de profiturile societăţii), se deschide o altă perspectivă. Se pare că „simplele greşeli” din actele contabile ale acestei societăţi descoperite de A.N.A.F. pot pune serioase semne de întrebare. Probabil că aceste lucruri au stat, de fapt, şi la baza demersurilor demarate de A.N.A.F. Astfel, prin decizia nr. 2032/2.04.2015 au fost dispuse măsuri drastice către SC Transport Urban Sinaia: sechestru asigurator pentru patru bunuri mobile şi poprirea tuturor conturilor pe care această societate le are deschise la cele cinci bănci cu care lucrează. Dispunerea măsurilor asiguratorii se datorează depistării de către A.N.A.F. a unei consistente diferenţe de TVA de plată şi a unei, la fel de durdulii, diferenţe suplimentare de impozit pe profit datorate de SC Transport Urban. La care se adaugă, cum e şi normal în astfel de cazuri, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Bineînţeles, onor SC Transport Urban Sinaia a încercat să dreagă imediat busuiocul. A venit cu „jalba-n băţ” la Consiliul local, unicul acţionar al societăţii, ca să o scoată din impas. Motivaţia SC Transport Urban este pe cât de puerilă, pe atât de furibundă, cum ne-a obişnuit de altfel: „Societatea consideră ca neîntemeiate şi nejustificate susţinerile organului fiscal, motiv pentru care, în cazul neconstituirii garanţiei şi executării silite a societăţii, aceasta va urma calea legală a contestării”. Cum ne-am aşteptat, puterea locală a sărit imediat în ajutorul „protejatei” sale. A fost aprobat degrabă un proiect de hotărâre privind constituirea unei garanţii în vederea ridicării măsurilor asiguratorii dispuse de organele fiscale, precum şi în vederea obţinerii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de organele fiscale în sarcina Transport Urban Sinaia SRL. Garanţia este formată din deja celebrele 20 de apartamente de lux dintr-un imobil de pe strada Walter Mărăcineanu. Acestea sunt PROPRIETATEA ORAŞULUI SINAIA! Tocmai bune pentru a fi puse gaj pentru neregulile financiare din gestiunea societăţii Transport Urban. Valoarea acestora se ridică (ATENŢIE!) pe piaţa imobiliară la aproape 3 milioane de lei (adică „doar” 30 de miliarde de lei vechi!). Odată apartamentele ipotecate, se are în vedere obţinerea unei scrisori de garanţie bancară (cu o valoare de 2.777.949 lei) cu care Transport Urban să poată garanta şi astfel A.N.A.F, să-i ridice măsurile asiguratorii! Din raportul de specialitate al primăriei aflăm şi „puternicul” motiv care a stat la baza ipotecării apartamentelor de lux din proprietatea oraşului pentru salvarea societăţii. „Dacă Transport Urban nu va avea o garanţie pentru ca A.N.A.F. să-i ridice măsurile asiguratorii, societatea se va afla în imposibilitatea continuării activităţii şi prestării unui serviciu de interes public local”. Mai „grav”, dacă A.N.A.F. va executa silit conturile bietei noastre SC Transport Urban, vom putea asista cu groază la crearea unui dezechilibru în transportul de persoane. Nu ştim care va fi deznodământul final. Să fie oare însă pentru oraş aşa o mare tragedie dacă SC Transport Urban va fi lichidată şi în locul ei va apărea o societate care să se ocupe de transportul public (fie el pe cablu sau rutier) fără sincope, derapaje şi ambiţii, aşa cum s-a întâmplat până acum? O societate care să poată desfăşura o activitate normală, benefică efectiv pentru sinăieni, parcă sună a utopie la noi în Sinaia, nu-i aşa? Ca un amănunt picant de final vă supunem atenţiei, stimaţi cititori, Articolul 5 al proiectului de hotărâre. Cine va semna actele (în formă autentică) pentru dreptul de ipotecă asupra celor 20 de apartamente de lux, acte ce vor fi încheiate în faţa notarului? Aţi ghicit! Va da autografe cu pixul chiar viceprimarul oraşului Sinaia, care s-a dovedit până acum un adevărat artizan, un maestru al semnării diferitelor documente importante emise de autorităţile locale.

P.S. Iată că cele 20 de apartamente de lux de pe strada Walter Mărăcineanu deţinute de primărie îşi dovedesc pentru a doua oară utilitatea. Evident, nu în scopul intrinsec pentru care au fost construite. Pentru că, din câte ştim, nu a stat, nu stă şi e delicat de precizat cine va căpăta vreodată dreptul de a locui acolo. Dacă ne aducem bine aminte, exact aceleaşi apartamente au fost folosite drept garanţie şi pentru faimoasa poveste a ultimei rate a telegondolei. Iată că acum sunt folosite tot în beneficiul SC Transport Urban. În concluzie, aceste imobile sunt mai mult decât utile, deci banii publici pentru construirea lor nu au fost cheltuiţi în zadar…

 

You may also like...

Leave a Reply