Sinăienii vor să-l înduplece pe Dorel cu o rugăminte fierbinte: Dorele, nu ne mai sparge trotuarele astea noi, că am dat o grămadă de bani pe ele!

Cu toate că nu a vrut să-i dezamăgească pe sinăieni, Dorel nu a a avut ce face de data asta.  A fost nevoit să scobească şi să scoată iarăşi dalele noului pavaj aşternut pe bulevardul Carol I. Motivul acestei operaţiuni se pare că este refacerea geometriei aranjamentului acestui uriaş puzzle din beton care a început din ce în ce mai tare să aibă de suferit de pe urma calităţii deosebite a execuţiei. Lucrarea nici nu a fost recepţionată în întregime şi iată că trotuarele încep să devină vălurite, mulţumită stratului de terasament de dedesubtul dalelor care, după cum se vede, are o viaţă ceva mai scurtă decât ne-am închipuit. De ce să ne mai mirăm, pentru că şi prima lucrare de acoperire a trotuarelor a fost cam de aceeaşi calitate…

You may also like...

Leave a Reply