Dacă puterea locală îşi va pune într-adevăr ambiţia… Sinaia ar putea să bage litoralul românesc în faliment!

raport aqua park

Dacă într-adevăr s-ar întâmpla aşa ceva, putem spune că toată lumea ar fi cât se poate de mulţumită şi bucuroasă. Pentru Sinaia şi cetăţenii ei ar însemna un avantaj nesperat din toate punctele de vedere. Din nefericire însă, se pare că şi de această dată avem de-a face cu un nou proiect megalomanic, care a încolţit de mai multă vreme în mintea puternicilor oraşului şi a cărui punerea în practică, iată, acum a demarat! Este vorba, stimaţi cititori, nici mai mult, nici mai puţin decât de construirea unui… aqua- park, sus, în creierii muntelui, la poalele căruia se află Sinaia.

Bineînţeles că nu ne poate opri nimeni să facem în aşa fel încât turişti chiar să prefere Sinaia în locul litoralului. Libera concurenţă în activităţile comerciale (sperăm) că încă funcţionează. Chiar dacă afirmaţia de mai sus pare uşor utopică, intenţia puterii locale de a construi un aqua-park în vârf de munte e şi mai şi. Am putea spune chiar că frizează deja absurdul. Dar, în Sinaia zilelor noastre, condusă de atâta amar de vreme de actuala putere locală, într-adevăr nu mai are rost să te miri de absolut nimic, oricât ar părea de ciudat lucrul respectiv.

A ÎNCEPUT DEJA MIŞCAREA HÂRTIILOR PENTRU AQUA-PARK

În ultima şedinţă a Consiliului local aleşii noştri au promulgat un proiect de hotărâre privind evidenţierea în domeniul privat al oraşului Sinaia a unui teren în suprafaţă de 2,28 hectare, situat în intravilanul oraşului Sinaia. Mai exact, acesta este amplasat în zona fostei cariere de piatră. Din raportul de specialitate întocmit de Serviciul Urbanism şi Cadastru din primăria noastră rezultă faptul că edilii s-au gândit că n-ar fi rău să se treacă la valorificarea potenţialului terenului în cauză. Acesta, în momentul de faţă, este proprietatea oraşului Sinaia. Mai marii noştri s-au gândit că cea mai bună soluţie pentru ca oraşul, cetăţenii şi, nu în ultimul rând, turismul sinăian să aibă de câştigat este să ridice potenţialul suprafeţei respective prin realizarea unui aqua-park. Dacă ar fi citit acest lucru într-o revistă umoristică, cu siguranţă că orice om cu picioarele pe pământ ar fi socotit că e vorba de un pamflet şi s-ar fi amuzat cât se poate de copios, pe măsura absurdului situaţiei. E ca şi cum în plin Bărăgan te-ai apuca să construieşti un debarcader. Deşi eşti înconjurat de câmp cât vezi cu ochii… Dar cu atât de bogata imaginaţie a mai marilor noştri e greu să te pui! Probabil, ca şi în alte ocazii, cineva a văzut în deplasările prin „cele străinătăţi“ vreun aqua-park şi şi-a zis că n-ar fi rău să avem şi noi aşa ceva. A uitat complet de formele de relief care înconjoară oraşul nostru, de climă şi alte asemenea insignifiante amănunte. Problema cea mai mare este că atunci când puterea locală îşi pune un lucru în gând, nu i-l mai poţi scoate din cap cu nici un chip. Şi din câte ne dăm seama, de data aceasta ne aflăm într-o situaţie similară.

CÂTE MILIOANE DE EURO NE VA COSTA ŞI ACEASTĂ TRĂZNAIE ABSURDĂ?

Pentru construirea acestui aberant obiectiv turistic puterea locală are de gând să se asocieze cu un investitor privat. Din câte ştim, asocierea înseamnă participarea ambilor parteneri cu anumite fonduri în procente diferite, bineînţeles. Dar un astfel de proiect nu costă doar câţiva bănuţi. Ca să nu mai vorbim de infrastructura rutieră necesară celor ce vor să ajungă acolo. Oraşul se va îndatora din nou şi pentru această ambiţie megalomanică?

You may also like...

Leave a Reply